Ministrul Turismului anunță că au fost reintroduse voucherele de vacanță pentru bugetari

Data publicării:
tichet vacanta
Tichetele de vacanţă pentru sectorul bugetar au fost repuse în circuit. Foto: Arhivă Digi24

Tichetele de vacanţă pentru sectorul bugetar au fost repuse în circuit, a anunțat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu. Potrivit acestuia, în programul de investiţii din turism vor fi prioritare domeniul schiabil şi turismul balnear.

"Am adoptat, Guvernul, ordonanţa prin care au fost repuse în circuit tichetele şi voucherele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar încă de la început de mandat, din luna decembrie. Tot atunci am închis un program în desfăşurare, care trena de din 2018 - Start-up Nation ediţia a 2-a. De asemenea, în lunile decembrie şi ianuarie am efectuat plăţile pentru 8.300 operatori economici din domeniul turismului, în cadrul schemei de ajutor HoReCa - 200 milioane de euro în decembrie, 250 milioane de euro în ianuarie", a afirmat Cadariu, la reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai PNL, desfăşurată la Poiana Braşov, unde a prezentat bilanţul celor şase luni de guvernare în coaliţie, potrivit Agerpres.

El a spus că, în acest moment, este aproape finalizată Măsura 2 a schemei de ajutor Capital de lucru pentru IMM-uri, în valoare totală de aproape un miliard de euro, menţionând că mai sunt de achitat 150 milioane de euro pentru aproximativ 3.000 de beneficiari.

"Tot în perioada aceasta, urmează să închidem etapa a doua din Măsura 1, acele microgranturi pentru microîntreprinderi. Din 33.000 de cereri pe care le-am analizat, am încheiat 25.000 dintre ele, sunt eligibile, şi am efectuat deja plăţi pentru 11.500 dintre ele", a adăugat Cadariu.

Ministrul a menţionat că, în luna decembrie, a deblocat două acţiuni principale, necesare şi aşteptate de către mediul de afaceri: redeschiderea participării operatorilor din turism la târgurile internaţionale sub pavilion naţional, precum şi participarea la alte târguri de export pentru produsele româneşti.

"Împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri am pus bazele a patru programe de garantare pentru mediul de afaceri: IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation", a mai spus Cadariu.

El a anunţat că este în pregătire un pachet de 13 programe care să vină în sprijinul mediului de afaceri, menţionând, în acest sens, ediţia a 3-a a programului Start-up Nation, un program pentru microindustrializare, unul pentru dezvoltarea activităţilor de comerţ şi prestări servicii, precum şi un program în sprijinul turismului prin aducerea de turişti străini în România.

Cadariu a menţionat şi alte programe: unul dedicat exclusiv femeilor, unul privind acordarea de credite cu dobândă subvenţionată pentru IMM-urile din România, precum şi un "eventual" program HoReCa 2 pentru a compensa pierderile din 2021.

"Referitor la planul de investiţii pentru turism, din păcate ministerul nu are fonduri nici din PNRR, nici din fondurile structurale ulterioare 2021-2027, ne vom baza doar pe bugetul de stat. Oricum ar fi, în momentul de faţă hotărârea de guvern care va defini pragul de investiţii pentru turism este în aprobare la celelalte ministere şi vor fi lansate două domenii prioritare: domeniile schiabile şi turismul balnear", a precizat ministrul, potrivit sursei citate.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri