Ministrul Muncii: Va fi o creştere a pensiilor. Vom anunța o eventuală modificare a majorării cu 40%

Data actualizării: Data publicării:
violeta-alexandru-gov.ro
Foto: gov.ro

Pensiile vor creşte, pentru că este evident că e necesară o suplimentare, dar acest lucru trebuie să aibă susţinerea bugetului, pentru că venim după o perioadă în care economia a fost greu lovită, a declarat marţi seara ministrul Muncii, Violeta Alexandru.

"Mesajul pe care vreau să-l transmit este că acest Guvern este responsabil. Va fi o creştere a pensiilor. Este un Guvern responsabil care va anunţa o eventuală modificare a legii, în sensul procentului de 40% la sută cunoscut, în baza unor analize privind încasările la buget. Nu este nimeni care să nu vrea, mai ales că ştim foarte bine care e traiul zilnic al unui om care, după o viaţă de muncă, uneori în condiţii foarte grele, este în situaţia de a avea nevoie de medicamente, este în situaţia de a se descurca singur de cele mai multe ori. Să nu se creadă că nu avem nicio înţelegere. În mod evident, dincolo de orice populism, suntem oameni responsabili şi vom comunica acest lucru în baza datelor privind încasările la buget. (...) Nu este nimeni în această echipă guvernamentală care din rea voinţă să nu fie de acord cu cerinţele pensionarilor, pentru că nu avem cum. Este evident că este necesară o suplimentare, dar acest lucru trebuie să aibă susţinerea bugetului, pentru că venim după o perioadă de pandemie, în care economia a fost greu lovită", a explicat ministrul Muncii la TVR1, citată de Agerpres.

Violeta Alexandru: Sunt mirată de anunțul asociațiilor privind protestele. Asociaţiile sunt beneficiare ale unor finanţări de la Ministerul Muncii

Aceasta s-a declarat mirată de afirmaţiile de marţi ale liderilor unor asociaţii de pensionari, care au anunţat proteste în stradă în septembrie şi acţiuni în instanţă dacă pensiile nu vor fi majorate cu 40%, şi şi-a exprimat regretul că nu s-a putut găsi un canal de dialog.

"Sunt mirată. Asociaţiile sunt beneficiare ale unor finanţări de la Ministerul Muncii. Mi-aş fi dorit, aşa cum ne-am auzit atunci când i-am rugat, n-am avut neapărat un ecou, să mă ajute în perioada pandemiei, să preia dânşii, având în vedere relaţia contractuală pe care o avem în baza legii de funcţionare,(...) să preia comunicările cu pensionarii. Din păcate n-am avut ecou. Regret că atunci am putut să dialogăm şi acum n-am găsit un canal de dialog. Din punctul meu de vedere voi continua comunicarea cu toate asociaţiile pensionarilor", a spus Violeta Alexandru.

Aceasta a subliniat că atât premierul, cât şi ministrul Finanţelor au spus clar că, în momentul în care va exista o situaţie a încasărilor la buget, se va comunica şi se va dezbate cu categoriile implicate, în cazul de faţă cu pensionarii.

Trei mari organizaţii ale pensionarilor au anunţat marţi că intenţionează să organizeze manifestaţii de stradă în septembrie, în cazul în care Guvernul nu va respecta legea care prevede creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.

De asemenea, înainte de manifestaţiile de stradă, cele trei organizaţii ale pensionarilor vor să acţioneze Executivul în instanţă, dacă pensiile nu se vor majora.

Cele trei organizaţii sunt Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională "Unirea" a Pensionarilor din România, care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Pensionarilor din România, Preda Nedelcu, a declarat marţi că protestele vor fi organizate în septembrie, după ce Guvernul va informa oficial dacă va respecta legea privind majorarea pensiilor cu 40%.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei