Ministerul Muncii anunță majorări salariale pentru bugetari, începând cu luna august

Data actualizării: Data publicării:
bancnote lei tinute in mana de o femeie
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Ministerul Muncii anunță, printr-un proiect de Ordonanță, majorări salariale pentru sectorul bugetar, începând din luna august. De aceste creșteri vor beneficia şi angajaţii ministerelor Culturii, Transporturilor şi cei ai Institutului Naţional de Statistică, potrivit proiectului de OUG publicat pe site-ul ministerului.

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale propune acordarea, începând cu luna august, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, tuturor categoriilor de personal bugetar, cu excepţia celui care ocupă funcţii de demnitate publică şi a personalului încadrat la nivelul administraţiei publice locale, conform unui proiect de Ordonanţă publicat pe site-ul ministerului.

"La Articolul I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1202 din 18 decembrie 2021, cu modificările ulterioare, se introduc următoarele prevederi: acordarea, prin excepţie de la prevederile alin.(1), începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021; acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022", se arată în Nota de fundamentare a proiectului de OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De asemenea, proiectul mai prevede majorări salariale acordate prin modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv acordarea, începând cu luna august 2022, a salariilor de bază prevăzute de lege pentru anul 2022, pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

"Personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022", se menţionează în Nota de fundamentare.

Prin proiect se mai propune acordarea majorării salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a personalului din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi a serviciile publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalului din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

"Aplicarea prevederilor se va face cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget, pe fiecare ordonator principal de credite, cu respectarea art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021", se precizează în Nota de Fundamentare.

Proiectul mai propune ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, nu a negat această intenție a Guvernului de a majora salariile pentru angajații de la stat. Într-o intervenție la Digi24, acesta a lăsat să se înțeleagă că decizia nu a fost luată, încă.

Cum sunt motivate majorările salariale pentru bugetari

Aceste majorări sunt motivate de iniţiatorii proiectului prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide s-ar vulnerabiliza şi mai mult categoriile de persoane vizate de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin diminuarea puterii de cumpărare, cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei şi prin amplificarea riscului de sărăcire extremă.

Începând cu 1 iulie 2017, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, creşterea respectivă şi data de aplicare urmând a fi stabilite prin legea anuală a bugetului de stat.

Pentru anul 2019, salariile de bază s-au majorat cu o pătrime din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018. Începând cu luna ianuarie 2020, conform prevederilor legale, salariile de bază s-au majorat cu 1/3 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2019.

În anul 2021, începând cu data de 1 ianuarie, s-a stabilit menţinerea cuantumului brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice la acelaşi nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2020, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, potrivit prevederilor din OUG nr.130/2021, "prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) şi (4^1) lit. c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2022, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2021 în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin excepţie, pentru "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Sănătate şi asistenţă socială", începând cu data de 1 ianuarie 2022 salariile de bază s-au majorat cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021. O altă excepţie a fost făcută în cazul personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar, personalului didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ.

"Prin urmare, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepţia personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II "Familia ocupaţională de funcţii bugetare Sănătate şi asistenţă socială" la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a personalului didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ care au beneficia de la începutul anului 2022 de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021", semnalează Nota de fundamentare a proiectului de OUG.

De asemenea, prin Nota de fundamentare a proiectului se motivează că activitatea care urmează a fi desfăşurată de personalul implicat în implementarea reformelor din PNRR presupune responsabilităţi şi competenţe cel puţin similare celor necesare pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, precum şi faptul că activităţile specifice atribuţiilor de coordonator de reformă/investiţii sunt de o complexitate deosebită, iar pentru recrutarea/retenţia unui personal înalt calificat care să asigure implementarea reformelor şi investiţiilor în termenele asumate este necesară remunerarea în aceleaşi condiţii pentru toate instituţiile cu atribuţii şi specificităţi similare, drept pentru care este necesară şi uniformizarea condiţiilor de remunerare pentru activitatea de gestionare a PNRR.

Totodată, subliniază sursa citată, absenţa unui sistem motivaţional pentru personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică face foarte dificil demersul de atragere a personalului cu înaltă pregătire profesională sau păstrarea experţilor calificaţi şi cu experienţă.

Documentul mai menţionează că, prin comparaţie cu nivelul de salarizare practicat în cadrul celorlalte autorităţi ale administraţiei publice centrale, cât şi al serviciilor deconcentrate ale acestora, nivelul de salarizare existent în cadrul aparatului propriu al Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi al serviciilor deconcentrate ale acestora, se situează la limita inferioară existentă la nivelul tuturor instituţiilor publice de la nivel central, rezumându-se la salariul de bază stabilit conform legii de salarizare, etapizat, în prezent acesta fiind plafonat la nivelul anului 2020.

"În contextul anterior menţionat, precizăm că atât Ministerul Culturii şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cât şi serviciile publice deconcentrate ale acestuia întâmpină greutăţi în atragerea de specialişti care să înlocuiască persoanele cu experienţă şi vechime care părăsesc instituţia prin pensionare, transfer si prin renunţare la funcţia deţinută şi insuficient remunerată. De asemenea, nivelul scăzut al salariilor împiedică recrutarea tinerilor specialişti în domenii cheie", se arată în Nota de fundamentare.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri