Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a anunțat că trimite Corpul de Control la Vrancea, unde un polițist i-a spus unei tinere că nu are echipaje de Poliție disponibile. „Cine a greșit pleacă acasă”, a spus Fifor.
„Nu am niciun fel de toleranță față de astfel de situații. Luni dimineața Corpul de Control al Ministerului de Interne va fi prezent la Vrancea pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. De îndată ce vom avea rezultatele acestui control, le vom face publice. Dacă s-a greșit, cine a greșit pleacă acasă”, a declarat Mihai Fifor.
La aceeași conferință de presă, susținută la Iași, premierul Viorica Dăncilă a declarat că își menține declarația potrivit căreia va duce un adevărat război împotriva criminalității.
Polițiștii din Vrancea au început o anchetă, după ce o operatoare de la serviciul de urgență 112 i-ar fi spus unei tinere că nu are echipaje disponibile pentru a-i oferi asistență. Fata sunase pentru a anunța că a fost șicanată în trafic de mai mulți bărbați, care au urmărit-o până acasă.
Înregistrarea dialogului cu operatorul de la 112:
Apelantă: Mie îmi este teamă să plec cu maşina înapoi unde am treabă.
Dispecer: Repet acelaşi lucru pe care vi l-au spus şi mai devreme, colegii mei vor interveni atunci când vor termina activităţile pe care le desfăşoară cum. Eu vă cred, dar mai mult nu vă putem ajuta.
Apelantă: Eu vă cred, dar nu pot să aştept două ore după un echipaj.
Dispecer: Nu avem încotro, domnişoară!
Dispecer: Există varianta să dureze o jumătate de oră, există varianta să dureze 2, 3 sau 4 ore, nu ştiu când vor termina.
Apelantă: Eu vă înţeleg. Şi dacă eu doresc acum să plec cu maşina şi domnul cu numărul de înmatriculare la fel mă va şicana şi mă va accidenta în trafic.
Dispecer: Eu vă recomand să staţi în condiţii de siguranţă pentru dumneavoastră până vor sosi colegii mei. Doamnă, eu vă cred, asta e recomandarea noastră. Nu avem cum. Vă înţeleg supărarea, dar nu avem...
Apelantă: Și cât timp ar trebui să aștept ca să pot pleca?
Dispecer: Habar nu am! Poate dura jumătate de oră, poate dura o oră, poate dura 20 de minute sau poate dura 3 ore. Habar nu am! Doamnă... Domnișoară, să nu credeți că ei au altă treabă decât munca de poliție! Sunt la un caz unde cineva era amenințat cu un cuțit că este omorât. Adică trebuiau să fie acolo...
Apelantă: Toate echipajele?
Dispecer: Nu toate, doamnă. V-am dat exemplu doar de unul. Asta este legislația. La revedere!
Editare Georgiana Marina