Vremea ne reaminteşte că suntem totuşi în a doua jumătate a lunii octombrie. Unde vor mai fi necesare umbrelele în orele şi zilele următoare, dar şi alte informaţii, aflați de la meteorologul Mihai Timu.
Mihai Timu: După ce începutul lunii octombrie ne-a bucurat cu două decade de vreme însorită și temperaturi maxime peste normalul perioadei, iată lucrurile se schimbă, dar nu dramatic.
Pe de o parte mai scad temperaturile, se vor situa în jurul celor normale pentru această dată, iar pe de altă parte se reîntorc ploile care sunt chiar bine venite, pentru că la ora actuală trecem printr-o secetă în toate regiunile.
Sâmbătă noaptea ploile vor fi mai numeroase în nord vestul, centrul țării și la munte, iar duminică în toată jumătatea de vest a țării, unde pe spații mici din zonele deluroase și montane se vor aduna peste 20-25 de litri pe metru pătrat.
În restul teritoriului va fi o atmosferă mohorâtă dar plpoile vor fi prezente doar izolat și trecător.
De duminică spre luni, ploile se vor restrânge ca arie.
În ceea ce privește temperaturile, va fi o schimbare dar nu dramatică. Duminică, cele mai scăzute temperaturi le așteptăm în dealurile de Vest: 11 – 12 grade Celsius, prin nordul Moldovei și în depresiuni – 13, 14 grade Celsius, iar în restul teritoriului valori normale – între 15 și 19 grade Celsius, urmând ca la începutul săptămânii viitoare, luni și marți, din nou vremea să se îmbunătățească când regimul termic va rămâne apropiat de cel normal, ba chiar marți, în Sud și Sud-Est vor fi temperaturi de până la 20 – 21 de grade.
Vremea schimbătoare va continua pe parcursul săptămânii viitoare. De miercuri, joi se așteaptă iar o răcire și precipitații.