Medicul care l-a tratat pe Nicu Covaci: A avut cea mai agresivă formă de cancer cerebral. Și-a păstrat forța interioară

Data actualizării: Data publicării:
medicul dorel sandesc
Medicul Dorel Săndesc. Foto: Digi24

Medicul Dorel Săndesc, medicul de la Spitalul Județean din Timișoara care l-a tratat pe Nicu Covaci, a spus că liderul trupei Phoenix a suferit de cea mai agresivă formă de cancer cerebral. Fondatorul legendarei formații a murit vineri seara, la spital. Pentru a-i aduce un omagiu, Săndesc a purtat un tricou cu Phoenix, dăruit chiar de Nicu Covaci.

„A suferit de o boală cruntă, un cancer cerebral, cea mai agresivă formă de cancer cerebral, care a fost descoperită aici. El a fost, s-a căutat și în Spania și în România și a fost operat în spitalul nostru de profesorul Horia Pleș. A urmat o perioadă destul de bună, el a fost ameliorat față de preoperator, a putut comunica cu cei din jur, dar diagnosticul a fost implacabil, forma anatomo-patologică a acestui cancer a arătat că evoluția va fi ireversibil negativă și într-o perioadă scurtă de timp. În ciuda tuturor tratamentelor, radioterapie și așa mai departe, ceea ce din păcate s-a confirmat”, a spus Săndesc.

„Și-a păstrat acea forță extraordinară, acea forță interioară chiar când și organismul său, care era și el fizic foarte puternic, a început să slăbească. Forța sa a rămas exprimată prin acea privire de leu în iarnă, aș putea spune, prin felul prin care a comunicat cu noi, prin zâmbetele sale, prin faptul că aprecia foarte mult că prietenii au venit la el, unii au venit și au și cântat”, a continuat medicul.

El a încheiat arătând spre inscripția de pe tricoul său, un tricou Phoenix dăruit de Nicu Covaci, pe care scria „Fie să renască”.

Nicu Covaci a murit vineri seara, la vârsta de 77 de ani. Acum câteva zile veștile despre starea sănătății sale erau îngrijorătoare. Colegii din trupă anunțau că tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor intervenite.

Problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut la începutul lunii martie, atunci când liderul Phoenix a început să simtă că îi amorţeşte faţa. Apoi a început să aibă probleme de vedere, iar atunci a hotărât să îşi facă un RMN, iar rezultatele indicau o tumoră pe creier. Diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, conduşi de medicul Horia Pleş, a fost „proces expansiv intracranian”.

Nicu Covaci a fost unul dintre cei mai mari și mai influenți muzicieni din istorica rock-ului românesc.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei