Polițistul Marian Godină nu mai lucrează la Serviciul Rutier Brașov și a fost transferat, la cererea lui, la Serviciul de Acțiuni Speciale (SAS).
Transferul lui Godină a fost confirmat pentru Digi 24 și a avut loc de la 1 octombrie. Godină a apărut purtând uniforma cu însemnele SAS, miercuri seara, la festivitatea de aprindere a luminilor de Crăciun, în Piaţa Sfatului.
Deocamdată, Marian Godină nu şi-a anunţat noua funcţie pe Facebook, locul unde a devenit celebru, deşi şi-a schimbat locul de muncă de două luni.
Membrii trupelor SAS sau „mascații” din Poliție au o meserie periculoasă, ei fiind chemați să intervină în situații de mare risc. Aceștia execută intervenții în cazul jafurilor sau atacurilor comise de infractori înarmați și participă la prinderea infractorilor periculoși ori violenți, desfășoară acțiuni pentru eliberarea persoanelor răpite și sechestrate, participă la finalizarea unor acțiuni de prindere în flagrant, execută razii și acțiuni polițienești "fulger" sau intervenții contrateroriste.
„Îmi displace ideea de a fi privit ca o excepție. Colegii mei, dacă citesc cartea, – foarte mulți se regăsesc. Și colegii mei știu să scrie, poate nu scriu cărți sau poate nu fac atât de bine, dar oricum, pregătitea polițiștilor, promoțiilor noi, este mult mai sus, totul s-a schimbat destul de mult în poliție, nu sunt eu o excepție. Toți colegii mei trec prin aceste lucruri, se descurcă bine, iar eu nu sunt excepția care confirmă regula”, declara Marian Godină, la Digi24, despre cum își împacă meseria cu celebritatea câștigată pe rețeaua de socializare.