Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că este bucuros că, în timpul mandatului său de şef al Executivului, justiţia funcţionează foarte bine, el făcând referire la cazul Coldea, Dumbravă, Trăilă şi Tocaci care sunt acuzaţi de trafic de influenţă.
Ciolacu a spus că este mândru că PSD s-a detaşat de fenomenul penalilor şi a subliniat că USR a devenit ”partidul principal al penalilor”.
”Mă bucur că, în perioada mea de prim-ministru, justiţia funcţionează şi chiar constatăm o oarecare normalitate. Nu mai vedem girofarele de la timpul nopţii, luaţi oamenii noaptea, când pot fi chemaţi la prânz, omeneşte, nu se ţine cont de culoare politică”, a declarat, sâmbătă, Marcel Ciolacu, care a fost întrebat ce părere are despre dosarul în care doi generali SRI sunt acuzaţi de trafic de influenţă.
Ciolacu a ţinut să sublinieze că USR este partidul penalilor acum, în timp ce PSD s-a îndepărtat de acest fenomen.
”Toţi spun că e o implicare politcă. Nu prea înţeleg cum ar putea politicul să se mai implice în actul de justiţie, după toate măsurile luate şi, cu adevărat, sunt mândru că PSD s-a detaşat total de acest fenomen şi că partidul principal al penalilor a devenit USR”, a mai declarat Ciolacu.
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci sunt acuzaţi de trafic de influenţă, în dosarul în care au avut loc audieri începând de joi.
Toţi cei patru au fost plasaţi sub control judiciar.
Editor : M.I.