Marcel Boloș: Timpul nu este de partea noastră, dar vom lucra în ritm accelerat la creșterea sustenabilității finanțelor publice

Data publicării:
bolos facebook
Marcel Boloș, ministrul Fondurilor Europene. Foto: Facebook/Marcel Boloș

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a transmis sâmbătă că, în prima săptămână de la preluarea mandatului, a avut discuţii aplicate cu aparatul de specialitate al ministerului. „Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la planul care să răspundă nevoii de creştere a sustenabilităţii finanţelor publice, cu accent pe colectarea veniturilor, diminuarea evaziunii fiscale şi eliminarea risipei bugetare”, arată el, potrivit News.ro. 

„Am avut săptămâna aceasta discuţii aplicate cu aparatul de specialitate al ministerului, în care obiectivul a fost să punem pe masă acţiuni concrete. Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la planul care să răspundă nevoii de creştere a sustenabilităţii finanţelor publice, cu accent pe colectarea veniturilor, diminuarea evaziunii fiscale şi eliminarea risipei bugetare. De la întărirea disciplinei fiscale, simplificarea arhitecturii bugetului, creşterea competitivităţii agenţilor economici, combaterea deprivării materiale a populaţiei, bugetarea performanţei şi întărirea responsabilităţii fiscal-bugetare, toate sunt obiective pentru care trebuie să generăm soluţii la nivelul Guvernului.

Doar aşa putem să vorbim despre un mediu propice investiţiilor, extinderea afacerilor şi creării de locuri de muncă. Un obiectiv specific pe care mi l-am setat la preluarea mandatului este digitalizarea şi simplificarea interacţiunii dintre instituţiile subordonate Ministerului Finanţelor şi contribuabili, prin continuarea şi extinderea proiectelor de debirocratizare la toate nivelurile. De asemenea, voi acorda o atenţie deosebită operaţionalizării Băncii Naţionale de Dezvoltare”, a transmis ministrul Marcel Boloş, conform unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Ministerul Finanţelor.

Priorităţile imediate ale mandatului sunt următoarele:

I. Responsabilitate fiscală şi management eficient al datoriilor

  • A. Reducerea deficitului bugetar şi asigurarea disciplinei fiscale.

Potrivit sursei citate, este imperioasă reducerea deficitului bugetar pe termen mediu, contribuind, în acest fel, la scăderea inflaţiei, a ratelor dobânzilor, a deficitului comercial şi de cont curent al balanţei de plăţi, precum şi la stabilitatea cursului valutar al leului.

Astfel, vor fi reglementate măsuri stricte pentru optimizarea cheltuielilor publice, eliminarea risipei şi sporirea eficienţei alocării resurselor. De asemenea, este prioritară consolidarea mecanismelor de control intern pentru a asigura transparenţa, responsabilitatea şi utilizarea eficientă a fondurilor contribuabililor.

  • B. O strategie de gestionare a datoriei publice, pentru a minimiza costurile îndatorării

„Realitatea economică impune realizarea unui mix echilibrat de finanţare, de natură să asigure un buffer optim în Trezorerie, precum şi reintrarea datoriei guvernamentale sub pragul de sustenabilitate pe termen mediu. Se vor asigura finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice preponderent în monedă naţională, pentru a continua procesul de dezvoltare a pieţei interne, în paralel cu accesarea pieţelor externe de capital, în vederea asigurării unor surse robuste de finanţare”, se arată în comunicat.

II. Reforma sistemului fiscal

  • A. O revizuire cuprinzătoare a sistemului fiscal

Se va urmări simplificarea procedurilor pentru a reduce povara fiscală asupra persoanelor fizice şi a întreprinderilor. Este necesară îmbunătăţirea colectării veniturilor, prin simplificarea regulilor şi debirocratizare, pentru a facilita conformarea voluntară şi administrarea fiscală. Se va promova un mediu fiscal echitabil şi competitiv, pentru a atrage investiţii şi a stimula creşterea economică.

  • B. Reforma ANAF şi schimbarea paradigmei relaţiei stat-contribuabili

Va fi accelerată digitalizarea ANAF, pentru a creşte baza de colectare şi pentru a preveni evaziunea fiscală. Vor fi implementate o serie de proiecte de digitalizare precum modernizarea soluţiei de arhivare electronică şi implementarea sistemului de facturare electronică care permite transmiterea în timp real a facturilor emise către ANAF.

III. Creştere economică şi crearea de locuri de muncă

  • A. Dezvoltarea şi implementarea politicilor care promovează antreprenoriatul şi atrag investiţii interne şi străine
  • B. Facilitarea creşterii sectoarelor-cheie, cum sunt producţia, tehnologia şi inovarea, pentru a genera oportunităţi de angajare şi pentru a stimula expansiunea economică, prin promovarea unor scheme de ajutor de stat

„Îmi asum că vom institui mecanisme transparente, vom consolida responsabilitatea şi vom îmbunătăţi practicile de management financiar. Vom căuta contribuţia societăţii civile şi feedback-ul în permanenţă”, a concluzionat ministrul Marcel Boloş.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri