Decizia a fost luată după ce au fost schimbate regulile în privința autorităților care pot face schimbări la conducerea spitalelor județene. Nu mai este vorba despre Ministerul Sănătății, ci despre autorităților județene.
Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, l-a înlocuit pe managerul spitalului, Marius Ghineţ, care fusese numit de Nelu Tătaru, cu un medic militar, Silviu Dan Verzea, care a profesat inclusiv la Spitalul Militar din București.
Numirea lui Ghineț a fost controversată deoarece acesta nu avea experiență medicală și era director al unei companii de pompe funebre și director al unei companii din subordinea primăriei Piatra Neamț. Ghineț a motivat însă că are 20 de ani de experiență în domeniul afacerilor și că acest lucru îl recomandă pentru poziția de manager de spital.