Mai mulți părinți s-au luat la bătaie într-un loc de joacă din Ploiești

Data publicării:
Loc de joacă pentru copii
Loc de joacă pentru copii. Foto: Getty Images

Mai mulți părinți s-au luat la bătaie într-un loc de joacă din Ploiești după ce între copiii lor a izbucnit un conflict spontan. Polițiștii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violențe.

Potrivit IPJ Prahova, evenimentul s-a petrecut marți seara într-un parc de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploieşti.

"În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, aplanând conflictul, din verificări, stabilindu-se faptul că între două minore cu vârstele de 12, respectiv 14 ani şi doi minori cu vârstele de 8, respectiv 13 ani a avut loc un conflict spontan la locul de joacă, din parc. Ulterior, în conflict au intervenit părinţii minorilor, care şi-au adresat cuvinte jignitoare, lovindu-se reciproc. În urma altercaţiei, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale", arată sursa citată, potrivit Agerpres.

Persoanele în cauză au fost duse la audieri, faţă de acestea fiind luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr.61/1991.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri