Incendiul a izbucnit marți dimineața într-un apartament dintr-un bloc din Târgu Mureș. 27 de persoane, inclusiv proprietarii apartamentului care a luat foc, s-au autoevacuat după ce tot blocul a fost învăluit într-un fum gros. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la fața locului.
Focul s-a aprins într-un apartament situat la primul etaj dintr-un bloc de locuințe de patru etaje. Proprietarii au fost preluați de echipaje medicale sosite la fața locului.
”La momentul izbucnirii incendiului, doi locatari aflați în interiorul apartamentului incendiat s-au autoevacuat, fiind preluați de echipajele medical, atribuinduli-se cod verde. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 17 metri pătrați. Acesta s-a manifestat cu degajări mari de fum, echipajele acționând pentru ventilarea tuturor apartamentelor și pentru identificarea și lichidarea eventualelor focare ascunse. Apartamentul este situat la etajul 1 dintr-un bloc cu 4 etaje", a informat Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apa și spuma, o autospeciala de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple, autospeciala de salvare de la înălțimi și o autospeciala de primă intervenție și comandă.
La acest moment incendiul este lichidat.
Editor : D.D.