Lista țărilor din „zona galbenă” a fost modificată. Carantina, obligatorie pentru cei care vin din zonele cu risc epidemiologic ridicat

Data actualizării: Data publicării:
barbat care se uita in telefon si isi cara valiza pe aeroport
51 de țări figurează pe lista celor considerate cu risc epidemiologic ridicat. Persoanele din aceste țări care sosesc în România trebuie să stea 14 zile în carantină Foto: Guliver/GettyImages

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată duminică seară de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină timp de 14 zile.

CNSU își motivează această măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a
sistemului sanitar”, se arată în textul Hotărârii nr 17 din 14.03.2021.

Lista a fost alcătuită la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică.

În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, conform datelor publicate de ECDC joi, 11 martie 2021, pentru perioada 22 februarie – 7 martie 2021.

Intrarea în carantină a persoanelor care vin din aceste țări este obligatorie chiar și pentru cei care prezintă un test PCR cu rezultat negativ. În acest caz, măsura se aplică pentru 10 zile. Pentru călătorii care nu au făcut testul și vin în țară cu mijloace proprii, carantina durează 14 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat. De asemenea, persoanele aflate în tranzit nu vor sta în carantină. Prevederile despre carantină și excepțiile de la carantină sunt prevăzute în Hotărârea CNSU nr. 9 din 2.02.2021.

Lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Pe listă figurează 51 de state sau teritorii.  Cea mai importantă modificare față de precedenta listă este că, după mult timp, Statele Unite NU mai figurează pe listă. De asemenea, Canada, țară unde sunt numeroși emigranți români, rămâne în afara listei.

În schimb, multe dintre statele europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români, se mențin în „zona galbenă”. În cazul Spaniei CNSU precizează că în ultima săptămână această țară a raportat mai puține cazuri, în urma eliminării unor date duplicate de la începutul pandemiei până în prezent, astfel încât rata de incidență din ultima săptămână nu reflecta situația de fapt.

De asemenea, Republica Moldova rămâne în zona galbenă.

Israelul, Bulgaria, dar și Maldive, vizate în general de turiștii români, rămân și ele pe lista țărilor pentru care se impune carantina.

În schimb, Turcia și Grecia nu figurează în continuare pe lista galbenă. Și Germania, scoasă de pe listă încă de la actualizarea din 19 februarie, rămâne în zona „verde”.

Cehia 1572.0

Estonia 1397.1

San Marino 1343.9

Muntenegru 1318.0

Malta 720.4

Serbia 704.5

Iordania 655.2

Ungaria 645.5

Seychelles 597.9

Liban 593.8

Israel 587.6

Slovacia 567.9

Suedia 527.6

Slovenia 520.7

Bahrain 516.8

Bonaire, Saint Eustatius and Saba 514.9

Palestina 492.6

Andorra 485.7

Monaco 462.4

Letonia 461.9

Republica Moldova 458.6

Albania 444.5

Franța 444.2

Italia 433.0

Polonia 427.6

Aruba 407.4

Cipru 407.4

Brazilia 402.9

Luxemburg 400.6

Saint Lucia 397.0

Emiratele Arabe Unite 387.4

Kuweit 385.9

Insulele Turks si Caicos 382.3

Macedonia de Nord 379.4

Maldive 374.6

Kosovo 371.3

Puerto Rico 364.1

Olanda 362.1

Isle of Man 361.0

Bulgaria 340.1

Austria 337.9

Uruguay 327.9

Liechtenstein 309.7

Lituania 306.6

Chile 300.9

Bosnia and Herzegovina 297.3

Belgia 288.2

Peru 266.0

Marea Britanie ** 151.4

Africa de Sud ** 27.7

Spania 14.9

Puteți consulta AICI tabelul cu lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Notă: Această știre a fost editată pentru a include informații referitoare la carantină și la prevederile legislative în acest sens.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai bogat român din toate timpurile a murit singur, iar averea sa a fost risipită. Viața incredibilă a...
Digi FM
Gene Hackman şi soţia sa, pianista Betsy Arakawa, erau căsătoriți de 34 de ani. Cum a început povestea lor de...
Pro FM
Încălțămintea Deliei, din nou subiect controversat. Fanii artistei au au răbufnit: „Și degetele unde sunt?”
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Maia Sandu i-a oferit cetățenia moldovenească ex-eurodeputatei Ramona Strungariu, noua șefă a unei importante...
Newsweek
Ciolacu anunță ajutoare la pensie pentru plata facturilor. Care e soarta cardului de energie?
Digi FM
Ce relație are Paula Seling cu fiica sa. Artista a dat tot din casă: „Sper că sunt confidenta și prietena ei”
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Declarațiile tulburătoare ale lui Gene Hackman. Ce spunea actorul care a fost găsit fără suflare în casă...
UTV
Cătălin Bordea este din nou singur! „Sunt singur cuc, nu mai am o relație”