Ligia Deca: Dacă greva se prelungește, vom prelungi și noi anul școlar. Nu există varianta să nu se desfășoare examenele finale

Data actualizării: Data publicării:
Ligia Deca, ministrul Educației, participă la ședința de Guvern, la Palatul Victoria din București, miercuri 16 noiembrie 2022.
Ligia Deca, ministrul Educației. Foto: George Călin/Inquam Photos

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat luni că ministerul nu va lăsa niciun elev fără situaţie încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII a sau a XII a, de a da examenele. Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta să nu finalizăm anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale, a mai spus ministrul, la Antena 1, potrivit News.ro. Ea s-a referit şi la elevii care dau examene la universităţi din străinătate, arătând că vor lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt .

Ministrul Educaţiei a fost întrebat care este cel mai sumbru scenariu în cazul grevei din educaţie.

”Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale. Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar. Mesajul meu către cei care protestează este de să înţeleagă că facem toate eforturile şi că Ministerul Educaţiei este alături de ei în a-şi cere drepturile salariale corecte, însă, în acelaşi timp trebuie ne gândim la cum reuşim să asigurăm examenele naţionale, încheierea situaţiei şcolare şi dreptul la educaţie pentru toţi”, a arătat ea.

”Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai - 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri. Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată care se încheie pe 7 iunie”, e spus Ligia Deca la Antena 1, potrivit News.ro.

Ministrul a mai arătat că mediile trebuie încheiate, conform calendarului şcolar, până la finalul acestei săptămâni.

”Dacă situaţia o va impune, putem modifica structura anului şcolar pentru cei care sunt în clasa a XII-a sau clasa a XIII-a, în aşa fel încât să dăm timpul necesar pentru închidere mediilor cât şi pentru înscrierea la examenul de Bacalaureat”, a mai arătat Deca.

Ea a menţionat că Ministerul Educaţiei va lua toate măsurile astfel încât situaţia şcolară a tuturor elevilor să fie încheiată şi să se asigure participarea la examenele naţionale.

”Nu vom lăsa niciun elev fără situaţie neîncheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a 8 a sau în clasa a 12 a, de a da examenele care îi sunt necesare pentru a merge mai departe”, a mai spus ministrul.

Despre acei elevi care vor să dea examene la universităţi din străinătate şi depind de acest calendar strict, ministrul a spus: ”Vom face toate eforturile pentru a putea să garantăm accesul la examenele naţionale. Sigur, există situaţii speciale, punctuale. Vom lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt şi eu cred că lucrurile se vor rezolva în aşa fel că încheiem anul cu bine, în cazul în care această perioadă se prelungeşte”, a mai spus ministrul.

Ea s-a referit şi la efectele OUG, care schimbă regula suspendarea contractului de muncă. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a explicat că contracul de muncă, odată cu intrarea în grevă, nu se mai suspendă de drept.

”Conform ordonanţei, se trece pe opţiunea angajatului, angajatul informează dacă doreşte să i se suspende contractul de muncă. Dacă nu îşi exprimă această opţiune, atunci vorbim doar despre opţiunea de a fi în grevă, sigur cu consecinţele asupra semnării condicii în ziua respectivă şi cu afectarea zilelor lucrate efectiv”, a arătat ea.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...