Din cauza numărului tot mai mare de pacienți cu Covid care mor la Timișoara, morga de la Spitalul „Victor Babeș” a devenit neîncăpătoare, iar autoritățile medicale au fost nevoite să caute soluții.
Astfel, două spitale - „Victor Babeș” și CFR - au încheiat un contract cu o firma de pompe funebre pentru închirierea unui camion frigorific, camion care a fost plasat în aria Stadionului CFR, relatează Opinia Timișoarei.
Sursele medicale spun că, în urmă cu un an, în Spitalul „Victor Babeș” mureau în medie 2-3 pacienți pe săptămâna, însă în această perioadă sunt și zile în care se înregistrează între 8 și 10 decese din cauza virusului.
Morga Spitalului „Victor Babeș” a fost împărțită în două - pentru decedații COVID și non COVID decedați, existând protocoale separate - ceea ce reduce și mai mult capacitatea.
Rudele celor decedați sunt chemate pentru identificare la containerul frigorific de pe stadion, aflat la aproximativ 5 kilometri distanță de Spitalul „Victor Babeș”.
Editor : D.C.