Klaus Iohannis a promulgat legea „Patriot”

Data publicării:
klaus iohannis tribuna presidency

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care România va cumpăra sisteme de rachete Patriot.

Administrația Prezidențială a a anunțat luni că președintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol” aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)”.

Anunțul promulgării nu este o surpriză, deoarece președintele a anunțat încă de săptămâna trecută că va semna decretul imediat ce va ajunge la biroul său.

Ministrul apărării, Mihai Fifor, a anunțat în urmă cu câteva zile că semnarea contractului cu Guvernul Statelor Unite pentru această achiziție se va face miercuri, pe 29 decembrie. Urmează ca până la jumătate lunii decembrie să fie plătită şi prima tranşă de 910 milioane de dolari.

Proiectul de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot a fost adoptat de Camera Deputaţilor, marțea trecută, fiind for decizional, după ce cu o zi înainte a fost adoptat şi de Senat.

În lege se face referire la achiziţionarea a şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot - dintre care patru sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Aeriene şi trei sisteme destinate înzestrării Statului Major al Forţelor Terestre - şi a echipamentelor aferente, în valoare totală de circa 3,9 miliarde de dolari fără TVA.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri