Vîntu: În 2008, Olteanu mi-a cerut un milion de euro pentru el și unul pentru Tăriceanu

Data actualizării: Data publicării:
sorin ovidiu vintu

Sorin Ovidiu Vîntu a precizat, când a fost audiat ca martor de către procurori, că, în 2008, i-a spus lui Bogdan Olteanu că este dispus să finanţeze campania electorală a acestuia şi a PNL, iar atunci fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor i-a cerut un milion de euro pentru el şi un alt milion de euro pentru Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, omul de afaceri a spus că are convingerea că dacă nu ar fi dat aceşti bani, Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit guvernator al Deltei Dunării, relatează News.ro.

„Este adevărat că în 2008 am aranjat o întâlnire între Bogdan Olteanu, pe care-l consideram un tânăr valoros, cel mai valoros produs al politicii româneşti de la momentul acela, şi Gelu Teodorescu, directorul Insomar. I-am spus lui Olteanu că sunt dispus să finanţez campania electorală atât a lui, cât şi a PNL. Domnul Olteanu mi-a spus că trebuie să-i dau un milion de euro pentru sine şi un alt milion pentru domnul Tăriceanu. Eu am prezumat că milionul pentru Bogdan Olteanu se referă la campania electorală a sa şi a filialei Bucureşti, iar milionul pentru domnul Tăriceanu se referă la campania PNL la nivel central”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu în timpul confruntării de la DNA cu Bogdan Olteanu, document aflat la dosarul trimis instanţei de judecată, consultat de News.ro.

Sorin Ovidiu Vîntu a mai spus că niciodată Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit în postul de guvernator al Deltei Dunării dacă nu plătea aceşti bani.

„În ciuda simpatiei pentru Liviu Mihaiu declarată de domnul Bogdan Olteanu, dacă eu nu aş fi dat sumele de bani sus-menţionate, Liviu Mihaiu nu ar fi fost numit guvernator”, a mai arătat Sorin Ovidiu Vîntu.

La dosar există declaraţii de martor date de Liviu Mihaiu, Călin Popescu Tăriceanu şi Paul Cononov, fostul guvernator al Deltei Dunării. 

Mihaiu a arătat, în declaraţia sa, că nu a ştiut că Sorin Ovidiu Vîntu a dat bani pentru ca el să ocupe postul de guvernator al Deltei Dunării şi că a auzit ulterior acest lucru de la persoane pe care nu şi le mai aduce aminte.

„La scurt timp după ieşirea din mandatul de guvernator am aflat că Vîntu a dat bani pentru ca eu să fiu numit guvernator al Deltei Dunării. Nu ştiu cui şi nu ştiu ce sumă, nu am participat la astfel de discuţii. Eu am aflat de faptul că Vîntu a dat bani de la mai multe persoane. În momentul în care îmi voi aminti numele acestora, voi reveni cu o completare de declaraţie. mi amintesc că am fost chemat la Guvern înainte de numirea mea, unde m-am întâlnit cu premierul Tăriceanu, care mi-a zis că lucrurile s-au aranjat şi că voi fi numit. Având în vedere că Vîntu era megaloman, nu credeam tot ceea ce spunea”, le-a spus Liviu Mihaiu procurorilor când a fost audiat la DNA. 

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut la DNA că l-a numit pe Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării deoarece partidul a decis să manifeste deschidere către oameni din afara spectrului politic şi că nu-şi aduce aminte cine i l-a propus pe Mihaiu pentru această funcţie.

„Îl ştiu pe Liviu Mihaiu din 1990 şi am rămas cu acesta în relaţii bune. În 2008, am avut discuţii în partid pentru deschidere mai mare către personalităţi din sfera vieţii publice. În acest context, am discutat cu Liviu Mihaiu despre posibilitatea numirii sale în funcţia de guvernator. Cred că am avut mai multe discuţii cu Liviu Mihaiu, bănuiesc că la sediul guvernului. Nu îmi aduc aminte dacă Bogdan Olteanu a avut vreun rol în această numire. Nu pot confirma sau infirma dacă ideea numirii i-a aparţinut lui Mihaiu, având în vedere că în acea perioada s-au făcut zeci de numiri”, a spus în declaraţia dată la DNA Călin Popescu Tăriceanu. 

Întrebat de procuror dacă este adevărat că Bogdan Olteanu i-a spus că Sorin Ovidiu Vîntu urmăreşte ca Liviu Mihaiu să fie numit în această funcţie, Tăriceanu a răspuns: „Nu îmi aduc aminte aşa ceva. Nu cred că cineva ar fi avut curajul să vină cu o propunere de la Sorin Ovidiu Vîntu”.

O poziţie tranşantă în declaraţie a avut Paul Cononov, fost guvernator al Deltei Dunării. Cononov a povestit la DNA că Bogdan Olteanu i-a cerut să demisioneze din funcţie, însă el a refuzat, pe motiv că şi-a îndeplinit atribuţiile din contract, insistând să fie schimbat prin hotărâre de Guvern. 

Dosarul în care Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Deputaţilor şi fost viceguvernator al Băncii Naţionale a României, este acuzat de trafic de influenţă legat de numirea guvernatorului Deltei Dunării este judecat, din aprilie, la Curtea de Apel Bucureşti şi are următorul termen în 25 mai.

Procesul trebuia să fie judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă, în martie, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca această cauză să fie trimisă la Curtea de Apel Bucureşti, întrucât faptele de care Olteanu este acuzat ar fi fost comise în calitate de membru de partid, nu de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

În 18 octombrie 2016, DNA l-a trimis în judecată pe Bogdan Olteanu pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că în 2008, când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral constând în servicii de marketing şi consultanţă, în schimbul intervenţiilor la primul-ministrul de la acea dată pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Banii de la Sorin Ovidiu Vîntu ar fi ajuns printr-un intermediar la Bogdan Olteanu, fiind daţi în sediul unui partid, au arătat procurorii în rechizitoriu.

Transferul banilor ceruţi de Bogdan Olteanu ar fi fost făcut dintr-un cont bancar deschis în Cipru şi într-unul din Bulgaria, deschis de o firmă înregistrată în Delaware, Statele Unite. Din contul din Bulgaria, banii au fost retraşi în numerar în trei tranşe, în 28-30 octombrie 2008, au mai stabilit procurorii.

Liviu Mihaiu a fost numit, în septembrie 2008, de către premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, în funcţia de guvernator al rezervaţiei naturale Delta Dunării, post pe care l-a ocupat până în februarie 2009. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...