Viceprimarul Ploieștiului, Raul Alexandru Petrescu, este acuzat de procurorii DNA că ar fi intervenit pentru a ajuta o persoană să se repreogrameze la examenul de obținere a permisului de conducere într-un termen mai scurt.
„În perioada 22 martie 2013 – 8 aprilie 2013, inculpatul Oprea Adrian Alexandru (inspector de asigurări), prin intermediul inculpaților Neacșu Nicolae (agent de pază), și Petrescu Raul Alexandru (viceprimar), a primit de la inculpatul Bogdan Lucian suma de 200 de euro, lăsând să se creadă că are influență asupra funcționarilor din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Prahova, în scopul de a-i determina pe aceștia să-l reprogrameze pe inculpatul Bogdan Lucian pentru susținerea probelor de examen în vederea obținerii permisului de conducere într-un timp cât mai scurt și fără respectarea procedurilor legale incidente”, arată DNA.
Potrivit procurorilor, Bogdan Lucian fusese respins la proba practică a acestui examen și dorea reexaminarea într-un termen mai mic întrucât avea un contract de muncă în străinătate.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
Adrian-Alexandru Oprea, inspector de asigurări, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, Lucian Bogdan, persoană fără calitate specială, pentru cumpărare de influență, Raul Alexandru Petrescu, viceprimar al municipiului Ploiești, pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență și Nicolae Neacșu, agent de pază, pentru cumpărare de influență.
Potrivit rechizitoriului citat de procurori, „inculpatul Bogdan Lucian a beneficiat de sprijinul inculpatului Neacșu Nicolae care i-a solicitat inculpatului Petrescu Raul Alexandru să intervină pe lângă Oprea Adrian Alexandru în scopul menționat mai sus. La rândul său, Petrescu Raul Alexandru a făcut demersuri pe lângă Oprea Adrian Alexandru să intervină la funcționarii publici pentru programarea lui Bogdan Lucian într-un termen cât mai scurt”.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Prahova.