Înainte să cerem eliberarea cazierului judiciar, trebuie să avem o serie de documente. Mai întâi, trebui completata o cerere tip, care trebuie însoţită de actul de identitate, un timbru fiscal în valoare de doi lei, dar şi dovada că am plătit taxa de eliberare a documentului, adică zece lei.
Ca să obţineţi certificatul pe loc, trebuie îndeplinite trei condiţii - să fiţi născuţi în România, cererea să fie depusă personal la secţia de poliţie în raza căreia locuiţi şi să nu aveţi antecedente penale.
În cazul în care nu puteţi cere personal eliberarea certificatului, putem împuternici o altă persoană să facă acest lucru, la notar, dacă sunteţi în ţară, sau prin misiunile diplomatice ale României, dacă aveţi domiciliul în străinătate.
În primul caz, documentul este eliberat în cel mult trei zile, iar în al doilea, în cel mult 30. Certificatul de cazier judiciar este valabil şase luni de la data emiterii şi poate fi folosit doar în scopul eliberat, care este înscris pe document.