Constantin Arghir a fost condamnat definitiv la închisoare într-un dosar privind decesul unei femei de 45 de ani, angajata sa. Femeia a murit în urma unei explozii la o fermă din județul Constanța, ce aparține unchiului Simonei Halep.
Explozia de la fabrica de lactate din Crucea a avut loc în 25 aprilie 2015, iar pe 14 decembrie 2016, Judecătoria Constanţa, în primă instanţă, a decis condamnarea lui Constantin Arghir la pedeapsa de şase luni de închisoare, pentru neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi la doi ani şi trei luni închisoare, pentru ucidere din culpă, scrie ziuaconstanta.ro.
Instanţa a contopit pedepsele principale stabilite şi i-a aplicat bărbatului pedeapsa cea mai grea, de doi ani şi trei luni de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca, în final, Constantin Arghir să execute pedeapsa de doi ani şi cinci luni de închisoare cu suspendare.
Constantin Arghir a făcut apel, iar magistrații au decis să reducă despăgubirile, însă condamnarea a rămas definitivă.
„Nu comentez nimic. E decizia instanţei”, a spusel, contactat de jurnaliștii de la Ziarul de Constanța.