Un bărbat de 51 de ani, din Buftea, acuzat că racola fetițe pe internet, mințind că e de vârsta lor, a fost arestat. În locuința lui au fost găsite mai multe spații de stocare, păpuși modificate, precum și haine și lenjerie intimă pentru fetițe cu vârste de până la 5 ani, potrivit Mediafax.
Polițiștii Brigării de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice și procurorii DIICOT au percheziționat, marți, locuința din Buftea a bărbatului bănuit de pornografie infantilă.
„Din cercetări a reieșit că bărbatul, de 51 de ani, ar fi creat un cont pe o pagină de socializare, pentru a aborda minore, iar, pentru a le câștiga încrederea, le-ar fi mințit că are o vârstă apropiată cu a lor. De la locuința percheziționată, au fost ridicate: un telefon smart, două tablete, un card, o cartela SIM, 15 CD-uri, păpuși de jucărie modificate, articole de îmbrăcăminte și lenjerie intimă pentru fetițe cu vârstă de până la 5 ani”, spun polițiștii.
În urma perchezițiilor informatice, au fost descoperite fișiere foto - video reprezentând materiale pornografice cu minori, materiale cu minori în ipostaze indecente, texte/comentarii referitoare activități de hărțuire prin intermediul unei pagini de socializare, precum și conturi false pe platforme de social-media.
După audiere, bărbatul a fost reținut, iar instanța de judecată a luat, miercuri, măsura arestării preventive.
Editor : Liviu Cojan