Un adolescent din Constanța a fost arestat preventiv, după ce a lovit cu pumnul în față un jandarm

Data publicării:
barbat in inchisoare
Credit foto: Guliver/Getty Images

Un adolescent de 16 ani din Constanța a fost arestat preventiv pentru ultraj. Tânărul ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, scrie Agerpres.

Incidentul a avut loc în urmă cu o săptămână, pe o stradă din Medgidia.

"La data de 24 aprilie, în jurul orei 22:45, pe strada Independenţei din municipiul Medgidia, acesta ar fi agresat fizic un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei", transmit reprezentanții IPJ Constanța.

Pentru fapta sa, tânărul s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.

Pe 30 aprilie 2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Medgidia, l-au reţinut pe adolescent pentru 24 de ore.

O zi mai târziu, minorul a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile. Propunerea a fost admisă, mai scrie sursa citată.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri