Trei îngrijitoare de la grădiniţa „Micul Regat” din Constanţa sunt urmărite penal

Data publicării:
GradinitaCopii

Zece părinţi au reclamat la poliţie modul în care au fost trataţi copiii la grădiniţa particulară Micul Regat din Constanţa. Ca să strângă probe clare despre tratamentul aplicat celor mici, unii părinţi au montat dispozitive de ascultare în jucării.

Inspectoratul Şcolar Constanţa spune că „Micul Regat” nu este o grădiniţă, ci o societate comercială.

Verificările au mai multe direcţii, legate de curricula şi ceea ce se face efectiv în acea gradiniţă. Sunt multe nereguli acolo semnalate de părinţi, inacceptabile sub nicio formă. Nu putem accepta violenţa fizică îndreptată asupra copilor”, spune Răducu Popescu, inspector şcolar general.

Vom cere tragerea la răspundere directă a persoanei juridice „Micul Regat” şi a conducerii acesteia. Cât şi a femeii de serviciu, doamna Vali, care, aşa cum aţi observat din înregistrări, era bau bau-ul copiilor”, spune Ştefan Dumitru Roman, avocat.

Trei îngrijitoare sunt urmărite penal. Grădiniţa este verificată şi de inspectorii de la Protecţia Consumatorilor, de Protecţia Copilului şi de inspectorii de la sănătate publică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri