Topul ministerelor în care au descins procurorii

Data publicării:
Untitled

Nu mai puţin de trei foşti miniştri ai Agriculturii au plecat din birourile de la minister direct în birourile procurorilor. Dacă Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnaţi deja, situaţia lui Ilie Sârbu nu a fost încă tranşată de procurorii anticorupţie. Aceiaşi care au făcut, în mai multe rânduri, percheziţii în minister în alte dosare.

Nici impozanta clădire în care funcţionează de ani buni Ministerul Transporturilor nu a scăpat de percheziţii. Doi foşti miniştri au ajuns în penitenciar - Miron Mitrea şi Relu Fenechiu.

Inculpaţilor li s-au adăugat câte trei foşti miniştri de la ministerele Educaţiei şi Comunicaţiilor - Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu şi Daniel Funeriu, respectiv Gabriel Sandu, Adriana Ţicău şi Dan Nica.

La Interne, procurorii au condus în arest doi foşti titulari de mandat.

După trei ani de la încheierea mandatului de ministru al Dezvoltării, Elena Udrea ajungea în arest, acuzată că a luat mită chiar în biroul de la minister. Liviu Dragnea, pe de altă parte, a părăsi aceeaşi funcţie după ce a fost condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare.

Cât priveşte consiliile judeţene, mai bine de jumătate din şefii acestora au fost puşi sub acuzare, arestaţi sau chiar condamnaţi. Iar la nivelul funcţionarilor din eşalonul doi, au fost implicaţi în anchete penale angajaţi din toate ministerele. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...