Judecătorii s-au declarat indignaţi de afirmațiile recente ale procurorului general Alex Florenţa, care ar fi spus că „asistăm la soluţii ale instanţelor de la suprinzătoare la apoplexice”. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistrasturii a protestat față de aceste acuzații, pe care le consideră „un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor”. În replică, procurorul general Alex Florența a transmis că declarațiile sale „respectă pe deplin independenţa judecătorilor”.
ACTUALIZARE Procurorul general Alex Florenţa a respins criticile Secției pentru judecători a CSM, spunând că afirmaţiile sale de la prezentarea bilanțului DIICOT nu reprezintă atacuri la adresa hotărârilor judecătoreşti.
„Procurorul general respinge interpretările potrivit cărora afirmaţiile sale ar reprezenta critici la adresa hotărârilor judecătoreşti, respectă pe deplin independenţa judecătorilor şi doreşte să reafirme angajamentul său şi al Ministerului Public în ceea ce priveşte cooperarea loială şi respectul reciproc între judecători şi procurori pentru realizarea unui act de justiţie corect şi profesionist”, se arată într-un comunicat al Parchetul General, remis vineri.
Procurorul general Alex Florența a mai precizat că soluţiile de achitare date de instanţe „au avut repercusiuni în privinţa fermităţii şi operativităţii urmăririi penale cauzate de imprevizibilitatea practicii judiciare”.
„În contextul analizei indicatorilor de calitate (la bilanțul DIICOT - n.r.), procurorul general a menţionat modificările legislative şi revirimentele de practică judiciară din ultimii ani care, cumulat, au generat variaţii în privinţa ratei de achitare. Soluţiile de achitare pronunţate de instanţele de judecată, deşi nu au fost apreciate ca imputabile procurorilor care au dispus trimiterea în judecată, au avut repercusiuni în privinţa fermităţii şi operativităţii urmăririi penale cauzate de imprevizibilitatea practicii judiciare”, mai precizează sursa citată.
Declaraţia procurorului general vine în contextul în care Instanţa supremă a dat recent câteva decizii controversate privind unificarea practicii judiciare, amintește Agerpres.
În luna ianuarie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că, în cadrul dosarelor de camătă, statul poate să confişte doar dobânda cămătarilor, dar nu şi banii daţi cu împrumut.
Tot în luna ianuarie, Instanţa supremă a stabilit că termenul de prescripţie în cazul infracţiunii de luare de mită începe de la data la care a fost solicitată mită şi nu de la data primirii acesteia.
Această decizie va duce la închiderea unor dosare de mare corupţie ca urmare a prescrierii faptelor, un exemplu fiind dosarul lui Marian Vanghelie, care are o condamnare în primă instanţă de 11 ani şi 8 luni de închisoare.
Știrea inițială
Judecătorii s-au declarat indignaţi de afirmațiile recente ale procurorului general Alex Florenţa, care ar fi spus că „asistăm la soluţii ale instanţelor de la suprinzătoare la apoplexice”.
„În dimineaţa zilei de 14 februarie 2025, au fost redate prin mai multe articole de presă afirmaţiile domnului Alex Florenţa, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate în contextul discursului susţinut la prezentarea Raportului de activitate al DIICOT pentru anul 2024, în sensul că «asistăm la soluţii ale instanţelor de la suprinzătoare la apoplexice şi la reconfigurare de practică judiciară şocantă». Aceste alegaţii au provocat indignare în cadrul sistemului judiciar şi constituie un atac inadmisibil la independenţa judecătorilor învestiţi cu soluţionarea cauzelor penale, astfel cum s-a apreciat în şedinţa Secţiei pentru judecători de astăzi”, a transmis vineri Secţia pentru judecători a CSM într-un comunicat de presă.
„Reprezentanţii instituţiilor de la vârful sistemului judiciar trebuie să manifeste prudenţă şi rezervă în declaraţiile formulate, faţă de aptitudinea acestora de a influenţa semnificativ percepţia cetăţenilor asupra calităţii actului de justiţie şi implicit a legalităţii hotărârilor judecătoreşti pronunţate”, se mai arată în comunicatul citat.
Editor : B.P.