Teodorovici amenință, după vizita la DNA: Pentru cei care îmi vor altceva decât binele să nu uite că am ce spune

Data actualizării: Data publicării:
eugen-teodorovici-gov.ro
Foto: gov.ro

Fostul ministru al Finanțelor a postat un mesaj video pe pagina sa de Facebook, după vizita la DNA. Teodorovici s-a prezentat, joi dimineață, la DNA, unde, spune el, a ascultat înregistrări telefonice făcute ca urmare a unui dosar din 2013 care a fost clasat de procurori. „Pentru cei care îmi vor altceva decât binele, să nu uite că am ce spune”, a transmis fostul ministru.

„Pentru cei care au fost îngrijorați de soarta mea de astăzi, vreau să le spun următorul lucru: celor de bine să îi asigur că nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu m-au chemat ci am fost eu acolo, cerând acest lucru ca urmare a unei informări primite de la DNA cu privire la un dosar în care am fost și eu interceptat. Am vrut să merg la DNA pentru a asculta, pentru a vedea exact despre ce a fost vorba, recunosc că nici până astăzi nu știu care a fost speța, nu m-a interesat, vă spun sincer. Iar pentru cei care îmi vor altceva decât binele, le doresc și eu același lucru și să nu își mai piardă timpul încercând să afle despre mine pentru că nu au ce, dar să nu uite că am ce spune”, a transmis Teodorovici, în mesajul video.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, a fost joi dimineață la DNA, unde, spune el, a ascultat înregistrări telefonice făcute ca urmare a unui dosar din 2013 care a fost clasat de procurori.

„A fost un dosar de prin 2013 asupra căruia am primit o informare de clasare și am făcut o solicitare să văd ce a fost în dosar. Nu știu care e speța exact, ce am căutat și eu pe net. Nu am fost audiat. Am primit notificare că s-a clasat, fără să știu exact despre ce e vorba, cine a fost în dosar.

(Am venit - n.r.) să ascult acele înregistrări telefonice din acea perioadă, doar selectiv, două – trei. Am zis că nu e nevoie să mă ascult pe mine. Mi-am adus aminte de unele discuții pe care le-am avut cu diverși politicieni la acea vreme, în funcții foarte înalte din toate partidele politice. Mi-a trezit un gust amar.

Discuția respectivă a fost înregistrată ca urmare a acelei spețe din 2013. Nu are nicio legătură cu zona politică. Am vrut să văd dacă se acceptă o astfel de cerere, pentru că am mai făcut o cerere într-un alt dosar închis acum un an”, a declarat, în fața sediului DNA, senatorul PSD Eugen Teodorovici.

Redactor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...