„Este tatăl fetelor mele, pe care le iubeşte foarte mult, şi ele la fel, îl susţin şi îl voi susţine în continuare.”, a declarat presei Florentina Nichita, fosta soție a edilului.
Primarul Iaşiului a apelat la argumente emoţionale ca să îi convingă pe judecători să nu il aresteze. „Dragostea nu este un delict”, spune edilul, care este acuzat că a folosit poliţia locală pentru a-şi spiona fosta iubită, o subalternă a sa.
„N-am ştiut că a te îndrăgosti de o femeie este un delict, dacă i se aprind călcâiele unui bărbat care este despărţit deja e un delict. Restul e o chestiune de can-can”, le-a spus primarul jurnaliștilor.
„Iaşiul e plin de femei frumoase. Chiar aşa să va pierdeţi cumpătul?” a fost întrebat edilul.
„Aaaaa, cred că dumneavoastră nu ştiţi ce e dragostea!”, a răspuns Gheorghe Nichita. El a mai spus că soția îi este o prietenă foarte bună.
Decizia de a fi cercetat în arest la domiciliu a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti şi este irevocabilă.
Instanţa a mai decis şi ca şeful Poliţiei Locale Iaşi Liviu Hliboceanu şi Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în cadrul aceleiaşi instituţii, să fie cercetaţi sub control judiciar.