Sile și Nuțu Cămătaru, trimiși în judecată

Data publicării:
FRATII CAMATARU-Mediafax Foto-Catalina Filip

Alături de ei vor ma fi judecați pentru infracțiuni de crimă organizată alte 52 de persoane, din Clanurile Cămătarilor și Sportivilor. Zece dintre inculpați sunt arestați preventiv. „Cămătarii” și „Sportivii”, susțin procurorii, sunt specializați în șantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat și omor deosebit de grav, ultraj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală. Dosarul a fost trimis Curții de Apel București.

Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 54 de inculpaţi, 10 în stare de arest preventiv, printre care și cei doi, urmare a destructurării a două din cele mai importante grupări infracţionale constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov.

Din probele administrate în dosarul penal instrumentat de către procurorii DIICOT rezultă că activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale.

„Astfel, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2008 – 2012, în spaţiul public, membrii celor două grupări rivale au provocat conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti, situaţii ce au avut drept consecinţă directa punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a mai multor persoane.

Procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat şi un alt aspect al activităţii infracţionale a inculpaţilor, aceştia fiind suspectaţi că au săvârşit infracţiuni de violenţă, generatoare de beneficii financiare substanţiale, în principal în material acordării/recuperării unor împrumuturi de bani cu camătă.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri