„Sigur mă fac bine”. Cum explică specialiștii mita din spitalele românești

Data actualizării: Data publicării:
Corruption in Health Care Industry, Doctor receiving large amount of Euro banknotes as a bribe.
Foto: Profimedia Images

Șase medici chirurgi de la Secția Chirurgie Generală - Oncologică a Spitalului Municipal de Urgență Timișoara sunt acuzați de procurori că au luat mită de la peste 40 de pacienți. Cu doar câteva luni în urmă, fostul lor șef de secție a fost condamnat pentru că a luat mită de la 26 de pacienți. Din motivarea consultată de Digi24.ro reiese, însă, că în cazul șefului de secție banii erau dați de bolnavi sau aparținători, fără ca medicul să îi ceară. Am stat de vorbă cu un psiholog și cu un sociolog pentru a înțelege de ce pacienții aleg să ofere bani medicilor și, deopotrivă, de ce aceștia încă primesc bani de la bolnavi. 

În cazul lui Octavian Mazilu, fost șef al Secției Chirurgie Generală 2 - Oncologică din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Timișoara, anchetatorii au documentat 26 de cazuri de luare de mită, între 18 martie și 31 mai 2022. 

Din motivarea consultată de Digi24.ro, reiese că banii erau dați de pacienți sau aparținători, fără ca medicul să îi ceară - dar nici nu i-a refuzat. Sumele începeau de la câteva sute de lei și ajungeau până la 500 de euro. 

„I-a dat banii din proprie iniţiativă, fără ca doctorul să-i fi solicitat vreo sumă de bani”, se arată motivarea consultată de Digi24.ro, citând mărturia unui pacient. 

Era vorba de persoane cu afecțiuni oncologice - bolnavi de cancer - care urmau să fie supuse unor intervenții chirurgicale sau au trecut prin astfel de operații. 

„Doctorul (...) nu a condiţionat efectuarea intervenţiei chirurgicale de oferirea vreunei sume de bani (...) Din probele administrate în cauză reiese faptul că inculpatul nu a pretins aceste sume de bani pentru a presta serviciul medical pe care îl datora în mod legal”, se mai arată în motivarea consultată de Digi24.ro.

„De la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult”

În cazurile documentate de anchetatori, unii pacienți îi transmiteau doctorului „mulțumesc!”, după ce îi ofereau banii, sau „de la mine mai puțin, de la Dumnezeu mai mult!”, cum a fost cazul unei persoane aflate în șomaj, care i-a oferit chirurgului 100 de euro.

„Perspectiva pacientului este una clară: Dacă îi dau bani doctorului, acesta o să fie și mai atent și mai răbdător cu mine. Sigur mă fac bine, mă asigur ca plătesc. Pacientul nu vede mita ca mită, ci ca formă de asigurare a sănătății lui. Dau, scap. Nu dau, nu scap”, a explicat psihologul Radu Leca ce gândește un pacient în momentul în care alege să ofere bani doctorilor, pentru Digi24.ro,

Același lucru a menționat și sociologul Bogdan Voicu, care a subliniat pentru Digi24.ro că oferirea banilor către medici se întâmplă din „inerție” și că este vorba de „o normă socială care spune că trebuie să dai”.

„Dăm și pentru că nu conștientizăm că în cazul mersului la medic, într-un loc în care suntem acoperiți de asigurarea de sănătate, noi deja am plătit. Avem acces la serviciul respectiv, pentru că am contribuit noi sau cineva care ne asigură la Casa de Asigurări de Sănătate”, a adăugat  Bogdan Voicu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române.

„Un obicei al pământului”

Șeful de secție le-a recunoscut anchetatorilor că a luat bani de la pacienți, iar avocații lui au încercat să justifice acest lucru invocând „un obicei al pământului” care „îl obligă pe medic să primească suma de bani oferită pentru a nu genera în mintea pacientului (...) că nu mai este nimic de făcut din cauză că boala este incurabilă”.

„Medicul bogat întinde mâna la bani din reflex. Comportamentul lui se bazează pe zecile de ani în care a știut că dacă nu dai, nu ai, atât în spital cât și în afara spitalului (...)  La întrebarea de ce un medic plătit regește de statul român acceptă bani sub forma de atenție și mită, răspunsul este clar: instinctual/genetic nu poate refuza banii. Cu cât ai mai mulți bani, cu atât vrei mai mulți bani”, a mai explicat psihologul Radu Leca.

Judecător: Combaterea acestui obicei ar trebui să plece de la „beneficiari”

„Instanţa (...) nu poate să nu se întrebe dacă, nu cumva, combaterea acestui obicei nu ar trebui să plece tocmai de la „beneficiarii” obiceiului? În cazul medicilor vorbim despre persoane calificate, educate, care prin comportamentul lor ar trebui să descurajeze practicarea obiceiului menţionat, mai ales că, în prezent, nu există niciun temei pentru primirea unor sume de bani, chiar cu titlu de „recunoştinţă” din partea pacienţilor”, au transmis și judecătorii care l-au condamnat pe Octavian Mazilu, după cum reiese din motivarea citată. 

Judecătorii au subliniat, însă, că medicul s-a transformat în „inculpat” pentru că s-a folosit de profesia sa „și în scopul dobândirii unor sume de bani, chiar nesolicitate, dar nerefuzate”.

„Medicul primește, pe de-o parte, pentru că are imaginea că el e plătit prost - știm că nu mai e plătit prost, avem medici plătiți mai bine decât în Germania sau Franța. Pe de altă parte, e presiunea de inegalitate socială. Este această alergătură puternică în societatea românească de a câștiga cât mai mult, pentru că și alții câștigă mult, atunci îți dorești și tu. Te simți îndreptățit să câștigi cât mai mulți bani. 

Avem acest stereotip că trebuie să plătești bani la medic. Cei doi factori acționează împreună. Mai e o chestiune care unește cererea și oferta, avem în continuare puțini medici raportat la mărimea populației și cozi mari de așteptare și tinzi să dai ca să ai garanție că o să fii tratat”, a adăugat sociologul Bogdan Voicu. 

Șeful de secție condamnat, colegii acuzați de luare de mită

În cazul șefului de secție, anchetatorii i-au montat tehnică de supraveghere în birou, așa au documentat cele 26 de cazuri, și l-au prins în flagrant în momentul în care a primit un plic cu bani de la un pacient. 

Octavian Mazilu a fost condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare cu suspendare și i s-a interzis să mai profeseze pe raza municipiului Timișoara. După cum a prezentat HotNews, acesta profesează în continuare în Drobeta Turnu Severin, unde a ocupat și funcția de director medical interimar la Spitalul Județean. 

„Trebuie găsit un echilibru prin care societatea să nu piardă în totalitate serviciile unui element calificat, chiar dacă acesta prin conduita sa a devenit o persoană supusă judecăţii penale (...) O interzicere de plano a profesării medicinei de către inculpat ar păgubi societatea prin atingerea adusă membrilor acesteia, interzicându-le accesul la un medic ce s-a remarcat prin realizările sale profesionale”, au motivat judecătorii decizia de a nu-i interzice complet să profeseze.

Cazul lui Octavian Mazilu a reapărut în spațiul public după ce anchetatorii au descins încă o dată în aceeași secție de chirurgie oncologică din Timișoara în această săptămână. Șase medici chirurgi și o asistentă au fost plasați sub control judiciar în acest caz, fiind acuzați că au luat mită de la peste 40 de pacienți, începând cu 2022.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri