Un bărbat din Cisnădie, județul Sibiu, care s-a deghizat și a folosit un act de identitate al unui consilier local, milionar în județ, a transferat în contul său, deschis în străinătate, un milion de euro. Individul a fost prins de polițiști miercuri și reținut.
Potrivit Poliției Sibiu, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Sibiu, cu sprijinul Biroului Operațiuni Speciale Alba Iulia, au identificat, miercuri, un bărbat din Cisnădie, bănuit că a sustras din conturile unui milionar local 1.000.000 euro.
Polițiștii au probe că individul a falsificat cartea de identitate a păgubitului și s-a deghizat pentru a induce în eroare angajații unei bănci din Sibiu, reușind, astfel, ca în perioada 6 – 25 noiembrie 2019, să transfere într-un cont al său deschis în străinătate, suma de 1 milion de euro.
Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din Cisnădie, ar fi solicitat și obținut, în aceeași perioadă, carduri bancare atașate conturilor persoanei păgubite, de pe care a retras în mod succesiv suma totală de 18.000 lei.
Surse locale au declarat, pentru Mediafax, că persoana păgubită este un consilier local din comuna Sadu, care a strâns banii din vânzarea unor terenuri în Mărginimea Sibiului.
Polițiștii au dispus, miercuri, reținerea cisnădianului pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru infracțiuni de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea.
Editor web: Liviu Cojan