Actuala legislație prevede reducerea cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare volum publicat. De exemplu, omul de afaceri Gheorghe Copos a scris în închisoare cinci volume, două istorice şi trei despre industria hotelieră. Şi a fost eliberat condiţionat după ce a executat mai puţin de o treime din condamnarea de doi ani de închisoare în dosarul transferurilor.
„În momentul de față această evaluare se face pe baza unor norme în vigoare din 2006. Sunt standarde europene în materie de ce înseamnă o recompensă pentru munca depusă în penitenciar. E nevoie de o intervenție normativă, avem în lucru la minister o intervenție normativă pentru a face lucrurile mai clare în materie științifică, în materie de lucrări redactate in penitenciar”, spune Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.
„Noi sperăm ca în câteva săptămâni să venim cu un proiect de lege, să îl înaintăm ministrului Justiției, ca și inițiator”, spune și Marius Tudose, președintele CSM.