Scandalul schimbării Codului penal. DNA: Legislația va încălca flagrant convențiile internaționale anticorupție

Data publicării:
SEDIU CSM fara cer membricsm-2.ro

Direcția Națională Anticorupție atrage atenția că „prin această modificare, legislația română va intra în contradicție flagrantă cu dispozițiile convențiilor internaționale anticorupție pe care România le-a ratificat în anul 2002, respectiv 2004: Convenţia penală împotriva corupţiei a Consiliului Europei şi Convenţia ONU asupra corupţiei. Ambele Convenţii cer statelor părţi ca în incriminarea corupţiei să dea o definiţie cât mai cuprinzătoare categoriilor funcţionarilor. Concret, corupţia membrilor forurilor legiuitoare este în mod expres reglementată în aceste două Convenţii”, a transmis DNA.

Potrivit DNA, prin scoaterea acestor categorii din sfera de reglementare, România se va afla în situaţie de neconformitate şi cu standardele de cooperare judiciară internaţională, nemaifiind în măsură să execute cereri de asistenţă judiciară în materie penală cu referire la aceste categorii de persoane, atunci când se aplică regula dublei incriminări.

De asemenea, prin același act, Plenul Camerei Deputaţilor a modificat şi regimul prescripţiei răspunderii penale, în sensul reducerii termenului de prescripţie specială.

Cu referire la modificarea unui alt articol din Codul Penal, respectiv cel privind conflictul de interese, adoptat tot azi de plenul Camerei Deputaţilor, Direcţia Naţională Anticorupţie consideră că „noua prevedere restrânge în mod nejustificat aplicabilitatea conflictului de interese la anumite categorii de persoane care îndeplinesc un serviciu public. Astfel, de exemplu, primarii ies de sub incidenţa acestui articol şi, prin urmare, vor putea să acorde contracte finanţate din bani publici sau din fonduri europene propriilor rude”.

În prezent, pe rolul instanţelor de judecată, pentru diferite infracţiuni, în cauze care au fost instrumentate de DNA, se află peste 100 de primari şi viceprimari, conchide DNA.

CSM: Se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate

„Eliminarea din sfera noţiunilor de funcţionar public şi funcţionar a persoanelor la care se face referire în textul amendamentului nu este justificată pentru că în acest fel ar fi afectată protecţia penală acordată unor valori sociale deosebit de importante, legate de activitatea categoriilor de persoane a căror excludere din sfera acestor noţiuni se urmăreşte”, subliniază și conducerea CSM.

CSM consideră Prin acest amendament se ajunge practic la exonerarea de răspundere penală a persoanelor vizate de acesta, pentru toate infracţiunile la care subiectul activ este un funcţionar public sau funcţionar, în sensul art. 147 alin. (1) şi (2) din Codul penal, fapt care este inadmisibil în condiţiile importanţei deosebite a activităţilor desfăşurate de aceste persoane.

După ce detaliază și prevederile legate de grațiere și amnistiere, conducerea CSM atrage atenția că proiectele de acte normative în cauză au fost dezbătute de către Comisia juridică a Camerei Deputaţilor în lipsa reprezentanţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi nu au fost transmise spre avizare acestuia.

În acest context, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, cu majoritate de voturi, transmiterea către Parlamentul României a unui punct de vedere instituţional ce argumentează lipsa de fundamentare şi oportunitate a propunerilor legislative recent formulate/promovate de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor.

Principalele modificări

Conducerea DNA a detaliat textele modificărilor din plenul Camerei Deputaților adoptate azi.

Art. 147 (în varianta de dinainte de modificare): Funcţionar public şi funcţionar

(1)Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.

(2)Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

Art. 147 (în varianta de după modificare): se introduce următorul alineat

„Sunt exceptaţi de la dispoziţiile art. 147, Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat, aceştia răspunzând penal, civil sau administrativ în conformitate cu dispoziţiile legilor speciale în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu dispoziţiile dreptului comun, cu respectarea dispoziţiilor prezentului alineat”.

Direcția Națională Anticorupție consideră că, prin această modificare, categoriile menționate - Preşedintele României, deputaţii şi senatorii, precum şi persoanele care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei profesii liberale, în baza unei legi speciale şi care nu sunt finanţaţi de la bugetul de stat - nu vor mai putea fi cercetate și sancționate pentru infracțiuni comise în exercitarea atribuțiilor care derivă din această calitate.

De exemplu Președintele României, senatorii și deputații, avocații, notarii, executorii judecătorești, nu vor mai putea fi cercetați și sancționați pentru infracțiuni de corupție şi infracțiuni asimilate celor de corupție cum ar fi luarea de mită și abuzul în serviciu.

De asemenea, inculpaţii trimişi în judecată, în calităţile sus menţionate, ar putea să fie achitaţi, iar cei aflaţi în executarea pedepselor privative de libertate ar putea fi puşi în libertate.

Menţionăm că, pe rolul instanţelor de judecată se află în curs de judecare sau în executarea pedepselor un număr de 28 de parlamentari, în cauze instrumentate de DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit dezvăluie o navă misterioasă construită de chinezi pregătită să...
Digi FM
Oana Zăvoranu a pierdut casa din Dorobanți, în care a locuit după divorțul de Pepe. Vedeta va fi obligată să...
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Eșec la Casa de Pensii. Care pensionari iau în noiembrie pensie mai mică decât au contribuit?
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani