Sanda Ladoși, ridicată de procurorii DIICOT

Data actualizării: Data publicării:
sanda-ladosi-stefan-tache

Sanda Ladoși și partenerul ei de viață, Ștefan Tache, au fost ridicați de DIICOT, fiind acuzați de o fraudă de un milon de euro. DIICOT a anunţat, marţi, că procurorii de la Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au făcut zece de percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată.

Sanda Ladoși și Ștefan Tache au fost luați de procurori marți dimineață și duși la sediul DIICOT din București pentru audieri.

Anchetatorii îi acuză că au prejudiciat cu un milion de euro Fondul Național pentru Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii.

Potrivit unor surse, cei doi sunt suspectați de înșelăciune, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat.

În acest dosar, procurorii DIICOT au făcut în această dimineaţă zece percheziţii pentru destructurarea unui grup infracţional organizat suspectat de înşelăciune în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată, în care sunt vizate 17 persoane, scrie News.ro.

Conform DIICOT, în perioada 2008-2014, doi suspecţi au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat specializat în înşelăciune în dauna unor instituţii de credit şi spălare de bani, prin disimularea originii ilicite a sumelor de bani obţinute din activitatea infracţională, grup la care au aderat şi pe care l-au sprijinit şi alte persoane.

De asemenea, în perioada 2008-2014, la intervale diferite de timp, suspecţii, în calitate de asociaţi/administratori sau împuterniciţi în cadrul mai multor societăşi comerciale, au indus în eroare Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. I.F.N. cu ocazia încheierii şi executării a două contracte de credit (acorduri cadrul de finanţare) şi 6 acte adiţionale prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (finanţarea activităţii de leasing financiar) şi prin folosirea de mijloace frauduloase, producându-se o pagubă de 4.344.939,50 de lei.

În acest dosar se fac cercetări vizând 17 persoane, iar la sediul DIICOT, Structura Centrală, urmează să fie duse la audieri până la 45 de persoane.

Sanda Ladoși a fost numită în luna februarie în funcția de director adjunct interimar, responsabil cu domeniul artistic, la Circul Globus. În funcția de director general interimar a fost numit Bogdan Stanoevici.

În urmă cu patru ani, soțul Sandei Ladoși a fost arestat preventiv împreună cu alte cinci persoane pentru 30 de zile, fiind acuzat de evaziune fiscală.  El era acuzat că face parte dintr-un grup infracţional specializat în evaziune fiscală, care ar fi adus statului un prejudiciu de 4 milioane de euro.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...