RETROSPECTIVĂ 2015| "Greii" care au ajuns după gratii

Data publicării:
avocatul poporului ciocanel facebook-1

Începutul anului 2015 a adus prima condamnare importantă. Curtea Supremă hotăra, în ianuarie, trimiterea dupa gratii a doi foşti miniştri. Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, mergea la închisoare pentru patru ani şi opt luni într-un dosar început cu aproape zece ani în urma.

Alături de Codruţ Şereş a fost condamnat şi fostul şef al Telecomunicaţiilor. Zsolt Nagy a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare. Cei doi au fost judecaţi pentru furnizarea ilegală de informaţii confidenţiale, legate de privatizarea unor companii de stat strategice, din domeniul comunicaţiilor, energiei sau transportului aviatic.

Februarie a adus două decizii importante, pronunţate tot în sălile de judecată ale Curţii Supreme.

Curtea Supremă l-a condamnat definitiv pe Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare la finalul procesului de corupţie legat de renovarea casei mamei sale, aşa că fostul senator s-a prezentat la Penitenciarul Poarta Alba, unde este încarcerat.

Peste doar trei zile, în 16 februarie, un alt fost membru al Executivului, de data aceasta Boc, ajungea în închisoare.

Monica Iacob Ridzi a fost al treisprezecelea fost ministru condamnat de instanţele din România. Pedeapsa: cinci ani. Acuzaţia principală - a abuzat de funcţie şi, cu ajutorul subordonaţilor, a cheltuit trei milioane de lei din bugetul de stat pentru a organiza concerte de Ziua Tineretului, în 2009, pentru a-şi promova imaginea politică.

La începutul lunii decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a respins cererea de graţiere, depusă în mai în numele Monicăi Iacob Ridzi de soţul ei. În dosarul de graţiere, care conţinea o argumentaţie de mai bine de 200 de pagini, fostul ministru invocă starea gravă de sănătate.

Nu doar politicieni din prima linie au fost condamnaţi în 2015, ci şi milionari de top. Printre ei, doi dintre cei mai bogaţi români.

Ovidiu Tender este din iunie la Penitenciarul Timişoara, unde a ajuns după un imens scandal cu fosta conducere a DIICOT şi unde va sta încă 12 ani. Procesul lui a durat nouă ani.

Alina Bica, cercetată acum în mai multe dosare, a fost procurorul care îl aresta şi îl trimitea pe Tender în judecată în 2006.

Miliardarul Ioan Niculae a dobândit şi el în 2015 statutul de condamnat. Pentru fapte asociate celor de corupţie, după ce a fost acuzat că ar fi finanţat nelegal campania candidatului PSD Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale din 2009.

Procurorii acuzau că banii ar fi fost investiţi de Ioan Niculae pentru a obţine trecere la factorii de decizie politici, astfel încât afacerile să îi fie favorizate. Legătura a fost făcută de unul dintre liderii partidului, fostul vicepreşedinte Gheorghe Bunea Stancu.

Un personaj care a legat, ani la rând, lumea politică de cea a afacerilor, a ajuns de asemenea în închisoare. Este vorba despre Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru 1 milion de euro cerut pentru a rezolva un dosar de arbitraj, Mihail Vlasov are încă un dosar pe rol. Acest caz se referă la intervenţii făcute la parlamentari, pentru a obţine trecerea Registrului Comerţului în subordinea Camerei de Comerţ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...