Printre cele nouă persoane care au primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore se numără mai mulţi oameni de afaceri din Mehedinţi şi Gorj. Şeful Poliţiei Locale din Drobeta Turnu Severin şi soţia acestuia, audiaţi şi ei în cursul nopţii, vor fi cercetaţi în stare de libertate.
În total, 20 dintre cele 38 de persoane ridicate după percheziţiile de ieri dimineaţă au fost audiate la sediul DIICOT Mehedinţi. Potrivit procurorilor, aceştia fac parte dintr-o reţea ai căror membri înregistrau facturi fictive la firmele pe care le aveau în calitate de acţionari sau asociaţi, ca să-şi deducă cheltuielile.
Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la peste 7 milioane de euro.