Regele Mihai a pierdut procesul cu ANAF 

Data publicării:
regele mihai casa regala

„Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauţiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 lei, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr. 4207015/1 din data de 31.03.2016. Cu recurs în cinci zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată public prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.06.2016”, scrie în minuta Curţii de Apel Bucureşti.

Cererea Regelui Mihai I de anulare a actului administrativ din 4 mai a fost înregistrată în 8 iunie la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Regele Mihai I a dat în judecată Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sectorului 1 a Finanţelor Publice.

Biroul de presă al Regelui Mihai I anunţa, în 17 mai, că datoriile Majestăţii Sale la bugetul de stat, peste 4,1 milioane de lei, cuprinse în lista datornicilor publicată de ANAF, au fost contestate, iar o procedură judiciară este în curs de desfăşurare.

„Obligaţiile fiscale restante către bugetul de stat ale Majestăţii Sale Regelui au fost contestate, iar în acest sens o procedură judiciară este în curs de desfăşurare”, potrivit sursei citate.

Regele Mihai I apare pe lista datornicilor publicată de ANAF, cu o datorie totală de peste 4,1 milioane de lei. Potrivit listei publicate de ANAF, regele Mihai I are obligaţii fiscale principale la bugetul de stat de 1.999.187 de lei şi penalităţi de 2.107.948 de lei, suma totală datorată statului ajungând la 4.107.135 de lei.

Fiscul a publicat în 16 mai lista cu datornici persoane fizice, care înregistrau restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie. Pe listă figurează 187.230 debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere. Din totalul acestora, Fiscul poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...