Reacția DNA după raportul Comisiei Europene pe MCV
Data actualizării: Data publicării:
Direcția Națională Anticorupție reacționează după raportul MCV prezentat ieri de Comisia Europeană, în care aduce critici foarte aspre la adresa modificărilor făcute la legile justiției.
Comunicatul DNA:
„Se constată că în Raport, îndeplinirea obiectivului nr. 3 din MCV, intitulat Combaterea corupției la nivel înalt este pus în legătură de durabilitatea Direcției Naționale Anticorupție și ireversibilitatea luptei împotriva corupției.
Raportat la acest aspect, DNA subliniază că va rămâne angajată în activitatea de combatere a corupției la nivel înalt, îndeplinindu-și atribuțiile legale, cu profesionalism și imparțialitate.
Apreciind că observațiile exprimate în mod constant de DNA în contextul modificărilor legislative privind sistemul judiciar și codurile sunt similare cu punctul de vedere exprimat în raportul MCV, instituția tratează cu atenție recomandările făcute de Comisia Europeană și îți exprimă speranța ca instituțiile-cheie din România vor acționa astfel încât “să facă dovada unui angajament ferm față de independența sistemului judiciar și față de lupta împotriva corupției și să acționeze pentru refacerea capacității naționale de garanții, control și echilibru”, potrivit concluziei Raportului”.