Răzvan Murgeanu, audiat ca martor în dosarul Tel Drum
Data actualizării: Data publicării:
Continuă audierile în dosarul Tel Drum. În biroul procurorilor a venit vineri fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu. Acesta spune că a fost chemat să dea declaraţii în calitate de martor.
Răvan Murgeanu a recunoscut că a fost căutat de Liviu Dragnea în 2012 pentru a fi întrebat, spune el, în legătură cu un audit al Comisiei Europene pe un proiect ce avea legătură cu Tel Drum.
Avocatul lui Murgeanu a declarat că acestuia i s-a solicitat telefonic să se prezinte la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Murgeanu a fost condamnat în 15 noiembrie de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la doi ani de închisoare cu suspendare, dar şi la muncă în folosul comunităţii, în dosarul în care este acuzat că a primit pentru el 15.000 de euro de la o asociere de firme care avea un contract de reabilitare a 85 de blocuri şi alţi 15.000 de euro pentru a-i da unui director din Primăria Sectorului 5 care să dispună plăţile din cadrul contractului. El a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
„Eu sunt în momentul de față martor și nu știu mai mult de atâta”, a declarat Murgeanu.
Despre contractele cu Tel Drum, el a spus că nu ministerul hotăra, ci județul. Cât despre întâlnirea cu Liviu Dragnea, Murgeanu spune că a fost o întâlnire informală, în care actualul lider PSD avea nelămuriri în legătură cu ce se întâmpla. „Primisem o înștiințare nu de la OLF, ci de la auditul Regio, în care erau suspiciuni cum că ar fi fost nereguli”, a precizat Murgeanu. Întrebat dacă l-a informat pe Liviu Dragnea despre aceste nereguli, Murgeanu a spus că Liviu Dragnea știa despre audit și doar l-a întrebat dacă era ceva în plus.
„S-au dat niște corecții, din câte îmi aduc aminte”, a mai spus Murgeanu, întrebat dacă s-a luat vreo măsură în legătură cu aceste nereguli.