Răspunsul lui V. Ciorbea pentru cei care îi cer demisia: „Bieți oameni!”

Data actualizării: Data publicării:
ciorbea

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, consideră neîntemeiate solicitările din rândul societății civile de a demisiona. Despre petiția care circulă în acest sens și care a strâns deja 100.000 de semnături spune că este inițiativa unor persoane care nu s-au informat. 

„Bieți oameni care nu știu despre ce e vorba și n-au avut nici răbdarea și nici interesul să citească excepția pe care am formulat-o!”, a comentat, marți, Avocatul Poporului.

Victor Ciorbea a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu Legea 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Demersul său a declanșat o reacție vehementă din partea societății civile, dar și a Președinției, existând voci care spun că se urmărește netezirea drumului lui Liviu Dragnea spre o eventuală funcție de premier.

Nicio persoană responsabilă, de bună-credință, care a citit acea excepție, nu ar putea și nu poate să fie deranjată - fie că e din România, fie că e de oriunde din lume - de faptul că toți cei care fac parte din conducerea celor trei puteri ale statului ar trebui să îndeplinească aceleași condiții, extrem de înalte, de moralitate, de cinste, de corectitudine pentru a îndeplini aceste funcții de demnitate publică. Prin urmare, toți cei care vorbesc și dau lecții de constituționalitate și moralitate am convingerea că nici măcar nu au răsfoit acea excepție de neconstituționalitate. Ar fi bine mai întâi să citească excepția și pe urmă să vorbească de ea”, a spus Victor Ciorbea.

Mulți sunt deranjați că a crescut numărul de petiții de când sunt Avocat al Poporului, că a crescut numărul de audiențe, de rapoarte speciale, că mă ocup și de cei din temnițe, de toată lumea, că toți au anumite drepturi care trebuie respectate. Am făcut multe sesizări din oficiu, anchete care deranjează”, a explicat Victor Ciorbea.

Dacă asta deranjează e altceva, măcar s-o spună deschis ce-i deranjează. În rest, să te ascunzi după o excepție care vrea același regim juridic, același nivel de moralitate pentru toți conducătorii din fruntea țării, nu văd de ce anume ar fi deranjat cineva din țară sau din lume”, a completat Victor Ciorbea.

Întrebat dacă sesizarea la CCR ar putea avea și un efect invers, adică să se decidă că în guvern sub nicio formă nu pot face parte persoane cu o condamnare penală, Victor Ciorbea a subliniat că el a solicitat în esență acelașiu tratament juridic pentru toți cei care sunt la conducerea celor trei puteri ale statului.

Dacă acest principiu va fi îmbrățișat de CCR, Parlamentul trebuie să elaboreze întreaga legislație în materie, să o armonizeze, să creăm un cadru legislativ coerent”, a arătat Avocatul Poporului. „Nu este admisibil ca într-o lege să se prevadă anumite condiții pentru anumite puteri ale statulii, iar în alte condiții să folosească cele mai diverse terminologii, că nimeni nu mai înțelege nimic. Toate aceste lucruri trebuie rezolvate unitar, principial, cinstit, corect și fără atâta patimă și fără manipulare și dezinformare”, a mai spus Victor Ciorbea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei