"Decizia de ieri a Curții e o decizie de interpretare care nu necesită niciun fel de schimbare legislativă. Personal, salut această decizie care clarifică în sensul de a prelua exact ceea ce există în Convenția Națiunilor Unite, Convenția de la Merida pe care România a semnat-o și a ratificat-o și acum așteptăm să vedem motivarea, dar pentru moment cred că nimic nu este schimbat în ceea ce cunoaștem în materie de luptă anticorupție", a spus Prună, la recepția organizată de Ambasada Marii Britanii cu ocazia Zilei Reginei.
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri că sintagma ''în mod defectuos'' cuprinsă în cadrul reglementării infracțiunii de abuz în serviciu se traduce ''prin încălcarea legii''.
CCR a admis, cu unanimitate de voturi, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 alin. 1 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. 1 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma ''îndeplinește în mod defectuos'' din cuprinsul acestora se înțelege ''îndeplinește prin încălcarea legii'', se arată în minuta Curții.