Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, sâmbătă, în jurul orei 12.00, poliţiştii Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că Radu Mazăre, aflat sub control judiciar în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă, informează news.ro.
Contactat de poliţişti, fostul primar al Constanţei le-a spus că se află în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.
Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Măsura controlului judiciar în cazul lui Radu Mazăre nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara, iar pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse, adaugă Poliţia Română.
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că Radu Mazăre a plecat din România în ziua de Crăciun, la ora 13.00, cu o cursă către Paris de pe Aeroportul Otopeni.