Protestele față de OUG 7 iau amploare. Profesorii și studenții Facultății de Litere din București ies în stradă
Data actualizării: Data publicării:
Se extind protestele față de OUG 7/2019, care modifică legile justiției. Profesorii și studenții Facultății de Litere a Universității București vor protesta joi. Ei se alătură astfel magistraților din aproape toată țara și actorilor de la Teatrul Național București.
Profesorii și profesorii de la Facultatea de Litere vor protesta joi, la ora 12:00, la intrarea în sediul instituției.
„Joi, ora 12, la intrarea Facultății de Litere, profesori și studenți vom protesta contra abuzivei OUG 7 și ne vom arăta solidari cu magistrații, în numele valorilor fundamentale pe care și Universitatea trebuie să le apere. Vă invităm să ni vă alăturați”, este mesajul postat de scriitorul Andrei Cornea (foto).
El a redat și mesajul decanului facultății, prof. Emil Ionescu:
„Dragi colegi,
Vrem să ne arătăm solidaritatea cu magistraţii care în aceste zile protestează împotriva abuzurilor la adresa justiţiei independente, promovate de OUG 7. În acest sens, îi chemăm pe toţi cei care au timp disponibil şi gîndesc ca noi să ni se alăture într-un protest paşnic şi nezgomotos, joi, 7 martie, ora 12,00, în faţa intrării Facultății de Litere. Ne vom alinia în faţa intrării purtînd pe braţ o brasardă albă şi vom rămîne acolo timp de aproximativ o oră. Vom încerca să tipărim şi cîteva lozinci.
E bine să fim cît mai mulţi.
În numele grupului de iniţiativă,
Emil Ionescu”
Pe de altă parte, plenul CSM discută marţi, în vederea acordării unui aviz, proiectul de modificare a OUG 7 privind legile justiţiei. Proiectul a fost pus în dezbatere publică luni, conform Notei de fundamentare, apreciindu-se că tensiunile existente pot fi înlăturate prin intervenţia legislativă imediată asupra prevederilor care au provocat nemulţumiri.
Actorii Teatrului Naţional au protestat, pe treptele instituţiei, înaintea reprezentaţiei de duminică seara. Printre ei s-au aflat Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ. Mihai Călin, Marius Manole. Ei s-au alăturat protestului judecătorilor și procurorilor din zeci de județe. În continuare, o parte dintre ei protestează purtând o banderolă albă pe mână.