Proiectul legii „2 Mai” a fost depus în Parlament. Gorghiu: Traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare. Cresc și pedepsele

Data actualizării: Data publicării:
alina gorghiu pe holul guvernului
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Propunerea legislativă „2 Mai”, care prevede pedepse mai aspre pentru traficanții de droguri, a fost depusă miercuri la Camera Deputaților și va intra pe traseul legislativ, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Potrivit acestui proiect de lege inițiat de parlamentarii PNL, traficanții de droguri trebuie condamnați la închisoare cu executare, fără posibilitatea pedepselor cu suspendare. De asemenea, legea „2 Mai” va crește pedepsele de la 2-7 ani la 3-10 ani.

Proiectul de lege a fost depus în Parlament și a fost solicitată procedura de urgență, a anunțat Gorghiu. Măsurile propuse vor viza combaterea traficului, iar rigorile noilor prevederi legislative vor fi suportate de traficanți.

„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta și Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum”, a transmis ministrul Justiției, într-un comunicat de presă.

Potrivit propunerii legislative, va fi eliminată posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc.

„Traficanții de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare! Este răspunsul necesar față de creșterea numărului de cauze penale având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri. În acest sens, menționăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluționat a fost de 22.135 față de 18.233 în aceeași perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate față de 8484 în aceeași perioadă a anului 2022”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, proiectul legii „2 Mai” prevede creșterea de la 2 – 7 ani la 3 - 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. 

„Modernizarea legislației în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenția UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanțe psihoactive (NSP). Aceste substanțe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătății decât drogurile tradiționale, iar prețul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri”, a mai transmis Gorghiu.

În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanțe psihoactive este de 12 ani.

„Consumul acestor substanțe la vârste fragede, provoacă consecințe severe asupra creșterii și dezvoltării umane.

Realitatea este chiar mai rea decât reiese din datele statistice. Nu doar consumatorii și dependenții au de suferit, ci și familiile lor, colegii și prietenii, întreaga societate. Intervenția rapidă, eficientă și cu sprijinul tuturor instituțiilor statului cu atribuții în domeniu, a societății civile, folosind toate instrumentele avute la dispoziției, a devenit necesitate”, încheie ministrul Justiției.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri