„Profesorul de evaziune”, Said Baaklini, implicat în mafia cărnii

Data publicării:
Omul de afaceri de origine libaneza Said Baaklini 5392658-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

În dosarul privind evaziunea fiscală de 50 de milioane de euro cu carne de pui apare şi libanezul Said Baaklini, un vechi client al procurorilor. Firmele acestuia sunt parte în suveica financiară complexă prin care milionarul Iustin Paraschiv, patronul CARMISTIN, ar fi fraudat bugetul de stat cu mai bine de 12 milioane de euro. Procurorii au descoperit legături ale societăţilor lui Said Baaklini ce duc direct la grupul CARMISTIN, deţinut de cel mai tânăr milionar din România. Astfel, dosarul cărnii devine al cincilea caz de evaziune fiscală în care apare numele celui cunoscut drept „profesorul de evaziune”.

„Profesorul de evaziune” sau „Regele Sardinelor”, așa este cunoscut Said Baaklini în rândul procurorilor din România, care îl cercetează deja în nu mai puțin de patru dosare penale. În acestea, prejudiciul depășește 110 milioane de euro. Firma lui Said Baaklini, Libarom Agri, apare într-unul dintre circuitele financiare care duc către grupul CARMISTIN, deținut de omul de afaceri Iustin Paraschiv.

În dosarul DNA apar informații potrivit cătora firmele din Prahova au trecut de la una la alta peste 32 de milioane de lei printr-un mecanism de societăți în care este implicată LIBAROM AGRI, administrată de Said Baaklini. Transferurile de marfă provenită din Olanda, Germania, Spania sau Franța ar fi fost fictive, iar din suma totală niciun leu nu a ajuns la stat. Dovadă, spun procurorii, stă și situația financiară a firmei lui Baaklini. În ultimii trei ani, societatea nu a achitat un leu pentru taxa pe valoare adăugată.

De altfel, prin aceeași societate libanezul ar fi fraudat bugetul de stat cu aproape 30 de milioane de euro. Metoda folosită era înregistrarea în scripte a unor tranzacții cu alimente fictive prin intermediul unor firme fantomă, iar apoi se solicita rambursarea taxei pe valoare adăugată.

Care e dosarul care i-a adus celebritatea

Dosarul care l-a făcut însă celebru pe omul de afaceri rămâne cel în care a vândut companiei UCM Reșița, cu complicitatea conducerii, motoare de 50 de ori mai scumpe decât în realitate. Apoi, a încercat să obțină returnarea TVA de 60 de milioane de euro.

Tot motoare, dar și case și apartamente ar fi vândut „profesorul de evaziune” doar în acte și într-un dosar al DIICOT, început în primăvară. Acolo, prejudiciul depășește 22 de milioane de euro.

Nu în ultimul rând, Said Baaklini a fost implicat și în dosarul falimentării Rodipet. Acolo ar fi dat un tun de peste 35 de milioane de euro, alături de alți doi libanezi, cu cetățenie americană, foștii patroni Hassan și Mehdi Awdi.

În vară, libanezul a rămas fără cetățenia română, după ce autoritatea națională a anunțat retragerea, invocând motive ce țin de securitatea națională.

Saga penală a lui Said Baaklini

- dosar DNA

- prejudiciu: 29.945.224 de euro

- obiect: tranzacții fictive cu produse alimentare

- stadiu: trimis în judecată în 10.10.2013

sursa: DNA

Said Baaklini, evaziune cu motoare

- dosar DNA

- prejudiciu: 60.000.000 de euro

- obiect: returnare TVA pentru tranzacții supraevaluate cu motoare

- stadiu: trimis în judecată în 15.02.2011

sursa: DNA

Implicare în tranzacții imobiliare fictive

- dosar DIICOT

- prejudiciu: 22.500.000 de euro

- obiect: tranzacții fictive cu imobile și motoare

- stadiu: urmărire penală

sursa: DIICOT

Falimentare cu profit pentru libanezi

- dosar DIICOT

- prejudiciu: 35.000.000 de euro

- obiect: falimentarea RODIPET

- stadiu: urmărire penală

sursa: DIICOT

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...