Procurorul Mihaiela Moraru Iorga, inculpată în dosarul de la DNA Ploieşti

Data actualizării: Data publicării:
170704_CSM_PROCURORI_Mihaela Moraru Iorga_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost înştiinţată oficial, vineri, că are calitatea de inculpat în dosarul deschis pe numele său de Serviciul Teritorial Ploieşti din cadrul DNA. Anunțul a fost făcut de avocata acesteia, Angela Ciurea.

170704_CSM_PROCURORI_Mihaela Moraru Iorga_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La ieşirea de la DNA Ploieşti, avocatul care o asistă pe Mihaiela Iorga a declarat că aceasta are calitatea de inculpat şi că, în rest, nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele magistratului.

Astăzi s-a schimbat calitatea din suspect în inculpat. Nu s-au formulat declaraţii, situaţia de fapt este absolut aceeaşi de la începerea urmăririi penale, nu există nici un fel de schimbare, nici de probatoriu, nici de încadrare juridică, nici de puncte de vedere. (…) Astăzi s-a atribuit calitatea de inculpat. Este tot ce s-a întâmplat” a spus Angela Ciurea, potrivit News.ro.

Mihaiela Moraru Iorga nu a dat declaraţii nici în faţa procurorilor DNA, nici reprezentanţilor presei, la ieşire.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat în 15 noiembrie începerea urmăririi penale împotriva procurorului anticorupţie Mihaiela Moraru Iorga, pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual în formă continuată, a ajutat o persoană dată în urmărire internaţională, pe numele căreia exista un mandat european de arestare, cu scopul de a îngreuna cercetările. Surse judiciare spun că persoana respectivă este omul de afaceri Florian Walter.

Potrivit DNA, în condiţiile în care faţă de un inculpat cercetat într-un dosar aflat pe rolul DIICOT au fost emise mandat european de arestare şi cerere de dare în urmărire internaţională, procurorul DNA Mihaiela Moraru Iorga, la rugămintea expresă a acestuia, l-a ajutat cu scopul îngreunării cercetărilor şi tragerării la răspundere penală a acestuia. Persoana respectivă era cercetată de DIICOT - Serviciul Teritorial Ploieşti pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi instigare la spălarea banilor.

Procurorii DNA arată că în perioada 2015 - iunie 2017, procurorul Moraru Iorga a avut discuţii informale, în afara cadrului legal, cu persoana urmărită internaţional şi a dat curs solicitării acesteia de a-i acorda ajutor, asigurându-o că va administra mijloacele de probă corespunzătoare, a discutat cu intermediari ai aceleiaşi persoane, în biroul său din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru a stabili modalitatea în care poate fi ajutată, a efectuat unele activităţi de anchetă în afara unui cadru legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de procurorii DIICOT, a solicitat demersuri de identificare şi, ulterior, de preluare nelegală spre soluţionare a unui dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, aflat în lucru la un alt procuror, spunând că instrumentează o cauză mai veche şi care priveşte aceleaşi fapte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”