Procurorul general interimar, după discuţiile cu delegaţia MCV: Este foarte greu să susții Secţia Specială

Data actualizării: Data publicării:
agerpres bogdan licu procuror general interimar
Foto: Agerpres

Procurorul General interimar, Bogdan Licu, a declarat, la ieşirea de la întâlnirea cu delegaţia MCV, că este dificilă susţinerea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie în condiţiile retragerii unor apeluri peste noapte.

„Aceste întâlniri cu reprezentanţii Comisiei Europene sunt un fapt obişnuit, vin periodic. Îi informăm cu privire la progresele sau regresele în activitatea judiciară şi facem un schimb de impresii. Astăzi, sincer, mai mult despre o stagnare (în ceea ce priveşte stadiul în care se află România – n.r.), pentru că nu s-a întâmplat nimic spectaculos. Cu privire la Secţia Specială, ca să nu evit întrebarea, este foarte dificil să susţii o asemenea structură, în condiţiile retragerii peste noapte a unor apeluri. Ăsta a fost unul din punctele de discuţie, altele sunt strict de legislaţia românească, competenţă”, a declarat Bogdan Licu, în urma întrevederii cu delegaţia MCV.

Procurorul general a declarat că este surprins de deciziile de retragere a apelurilor de către Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, afirmând că aceste decizii nu bine imaginii Secţiei, dar nici imaginii justiţiei şi a Ministerului Public.

„Nu am avut discuţie aplicată pe astfel de decizii (dacă a discutat cu noua conducere despre deciziile de retragere a apelurilor în dosare – n.r.). Dânşii ştiu punctul de vedere al meu pe care l-am exprimat public. Eu sper să nu mai avem asemenea surprize, pentru că, din păcate, eu am reacţionat la retragerea apelurilor. Înalta Curte, un complet de 3 şi ulterior un complet de 5 (judecători – n.r.) au statuat că pot retrage aceste apeluri. Statuând acest lucru, singurul lucru care mi-a rămas de făcut a fost acela de a ataca la CCR prevederile Ordonanţei 7”, a mai precizat Bogdan Licu, potrivit Mediafax.

Delegaţia MCV a avut marţi discuţii şi cu ministrul Justiţiei Ana Birchall, preşedintele CSM, Lia Savonea, şi vicepreşedintele Nicolae Solomon. Delegaţia efectiuează o vizită în România pentru a evalua situaţia justiţiei din ţara noastră.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...