ACTUALIZARE: Primarul din Chiajna a fost ridicat de ofițerii de poliție și dus la audieri. Mircea Minea neagă toate acuzațiile.
De asemenea, Agenția Națională de Integritate verifică averea edilului din Chiajna.
Polițiștii spun că primarul ar fi lăsat spre administrare Hotelul Concordia Chiajna, unde fotbaliștii echipei cu același nume se cazează în mod regulat, în mâinile unui apropiat. Acea persoană nu a declarat toate veniturile hotelului către stat. Mai mult, aceeași persoană ar fi înființat două companii fantomă prin care ar fi spălat bani negri obținuțiu de la hotel.
Primarul din Chiajna, președintele clubului de fotbal și un consilier de-al edilului sunt audiați la această oră.
Descinderile continuă și acum la sediul clubului de fotbal și la Primăria Chiajna.
Primarul din Chiajna este bănuit că între 2011-2015 s-ar fi folosit de bani din primărie pentru a sponsoriza echipa de fotbal sau pentru a le plăti diverse cheltuieli.
Ofițerii caută acum documente la sediul de administrare al clubului Concordia, la primăriei și la persoanele implicate.