Prima condamnare din România pentru un cetățean, suspect de COVID, care a fugit din spital. Pedeapsa primită de bărbat

Data publicării:
ciocanel folosit in sala de judecata
Sală de judecată Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea

Judecătoria Buzău a decis prima condamnare din România în cazul unei persoane, suspecte de COVID, care a fugit din spital. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din județul Buzău, care a fost judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor și condamnat la șase luni de închisoare, cu suspendare, potrivit Mediafax.

Incidentul s-a produs pe 10 aprilie când polițiștii de la Poliția municipiului Buzău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Merei, a părăsit incinta unității spitalicești fără încuviințarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii. La numai câteva ore de la sesizare, bărbatul a fost găsit de polițiști pe un teren din extravilanul localității de domiciliu. El a fost dus în carantină și pe numele lui s-a deschis un dosar penal de zădărnicirea combaterii bolilor.

În luna septembrie, judecătoria Buzău l-a condamnat pe bărbat la șase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, el trebuie să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității.

„Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, săvârşită în data de 10.04.2020... dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani... impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.... pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Merei sau SC RER Ecologic Service SA Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, scrie pe portalul instanței buzoiene.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”