Preşedinta ICCJ: Legea 304 face referire la texte care nu au intrat încă în vigoare

Data actualizării: Data publicării:
cristina tarcea agerpres_7880506

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Cristina Tarcea, a declarat, marţi, că Legea 304, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, face referire la texte din legile 303 şi 317 care încă nu au intrat în vigoare şi a afirmat că, dacă nu vor fi luate măsuri organizatorice aceasta nu va produce efecte, relatează News.ro. 

”Ieri a intrat în vigoarea Legea 304 care nu cuprinde nişte dispoziţii tranzitorii şi sunt foarte curioasă dacă se va face ceva în sensul facilităţii intrării în vigoare a acestor dispoziţiile legale, atâta timp cât această lege face referire la nişte texte din modificările aduse legilor 317 şi 303 care nu au intrat încă în vigoare. Dar văd că nu interesează pe nimeni”, a declarat, marţi, Cristina Tarcea.

Întrebată dacă această lege, deşi intrată în vigoare, nu va produce efecte, şefa instanţei supreme a spus: ”Dacă nu se vor lua măsuri organizatorice – indiferent de ce natură – cred că nu vor produce efecte”.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Şeful statului declara, joi, că nu mai are nicio cale de atac asupra acestui act normativ şi că este obligat prin Constituţie să îl promulge, dar acest lucru "nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a terminat".

Una dintre cele mai importante modificări aduse de către Parlament Legii 304 vizează înfiinţarea unei secţii de investigare a procurorilor şi judecătorilor.

Duminică, Forumul Judecătorilor din România a solicitat Avocatului Poporului "sesizarea imediată" a Curţii Constituţionale asupra modificărilor aduse de Parlament Legii nr. 304/2004, arătând că unele dintre măsurile legislative sunt contrare recomandărilor Comisiei de la Veneţia sau GRECO şi pun în pericol însuşi parcursul României ca stat membru al Consiliului Europei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri