Povestea celor 60 de românce care au ajuns prostituate la Londra. Pozele lor erau pe toate site-urile de profil din Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
Police Conduct Major Prostitution Sting
FOTO: Getty Images

Peste 60 de tinere din România erau exploatate sexual în Londra, iar 20 de membri ai grupării care le trafica şi le obliga să practice prostituţia au fost reţinute. Cazul a fost cercetat de anchetatorii români în colaborare cu cei din Marea Britanie.

Procurorii DIICOT şi poliţiştii din Iaşi au făcut, în 14 noiembrie, patru percheziții domiciliare în judeţele Constanța și Bacău, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani.

Concomitent, Poliţia Metropolitană din Londra a făcut 16 percheziţii la imobilele utilizate de către membrii grupului infracţional, imobile situate în capitala Regatului Unit al Marii Britanii.

Anchetatorii au suspiciuni că, începând cu anul 2013, inculpații au constituit un grup infracțional organizat în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism în formă continuată și spălare de bani, grup organizat intrafamilial, cu ramificații internaționale, reușind să recruteze şi să exploateze sexual peste 60 tinere în oraşul Londra.

Pe calea cooperării judiciare internaționale, la nivelul Eurojust, a fost încheiat un Acord Comun de Anchetă ,,KALLANG’’, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism şi autoritățile din Marea Britanie.

Cine erau tinerele care ajungeau să practice prostituţia în Marea Britanie

În fapt, s-a reținut că, modul de operare a membrilor grupării era acela de a recruta, fie direct, fie prin interpuși, tinere din România, care să practice prostituția în Marea Britanie.

În activitatea de recrutare a victimelor, racolatorii se orientau spre tinere cărora le lipsea experiența de viață, aveau un nivel scăzut de instruire, o stare materială precară sau se aflau în situații familiale conflictuale, promiţându-le că vor obține sume importante de bani.

Fiecare fată primea între 500 şi 1.500 de lire sterline pe zi

Tinerele erau recrutate prin inducerea în eroare cu privire la activitatea pe care urmau să o desfășoare în Marea Britanie sau cu privire la remunerația pe care urmau să o primească. Acestea erau cazate inițial în locuințele membrilor grupării din Iași, Brăila și Constanța, ulterior fiind transportate în Londra de către membrii grupării, care le achiziționau biletele de călătorie.

Ajunse în Londra, tinerele erau cazate în locuințe închiriate de către membrii grupării infracționale, locuințe în care se desfășura și activitatea de prostituție.

După determinarea acestora să accepte practicarea prostituției prin folosirea violențelor, amenințărilor sau a șantajului, tinerele erau fotografiate în ținute sumare, iar fotografiile acestora erau postate pe mai multe site-uri de profil din Marea Britanie.

În schimbul serviciilor sexuale, fiecare tânără putea obține zilnic sume cuprinse între 500 și 1500 de lire sterline.

20 de persoane au fost reţinute în Londra şi Iaşi

Pentru a menține tinerele într-o stare de dependență și pentru a le determina să continue practicarea prostituției în folosul lor, pe perioade mari de timp, membrii grupării le promiteau o parte din câștigurile realizate, însă, în realitate, le dădeau sume infime de bani, impunându-le cheltuieli exagerate cu privire la cazare, transport, întreținere, hrană, îmbrăcăminte.

În urma perchezițiilor domiciliare un număr de 20 de persoane au fost reținute în Londra și Iași, urmând a se obține mandate europene de arestare.

De asemenea, au fost ridicate sumele de 7000 lire sterline, 12.000 euro, 10.000 lei, dar și 2 autoturisme de lux, laptopuri, telefoane și 300 de grame de cocaină.

Doi dintre liderii grupării erau căutaţi pentru tentativă de omor

Doi dintre liderii grupării, reținuți în Londra, erau de asemenea căutați în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile din România, fiind cercetați pentru tentativă de omor.

La acțiunea din Londra au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul B.C.C.O. Constanța și B.C.C.O Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust.

Redactare G.M.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...